Momente de panică în această dimineață la Muntele Băișorii, comuna Băișoara, unde un incendiu puternic a cuprins o cabană, flăcările manifestându-se violent și generalizat. Pompierii au fost mobilizați de urgență pentru a împiedica extinderea focului și pentru a lichida incendiul.
La fața locului intervin pompierii din cadrul Detașamentului Turda, care au găsit imobilul cuprins de flăcări pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Incendiul a provocat deja pagube materiale însemnate, iar intervenția este una dificilă din cauza amplorii focului.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Cluj, pentru gestionarea situației au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Din fericire, până la acest moment nu au fost înregistrate victime, nicio persoană neavând nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii continuă intervenția pentru stingerea incendiului și înlăturarea pericolului de propagare a flăcărilor. Cauza izbucnirii focului urmează să fie stabilită.



Două capre care pasc iarbă într-un cartier bogat din Tokyo au devenit vedete pe internet. Ce misiune au Nagi și Pokke












