Schimbări la nivelul conducerii unor structuri din cadrul Poliției Municipiului Turda. Potrivit informațiilor afișate pe site-ul oficial al instituției, au apărut modificări în organigrama unor departamente importante, inclusiv la Biroul de Investigații Criminale și Secția 9 Poliție Rurală Turda.
La nivelul Poliției Municipiului Turda, conducerea este asigurată în continuare de comisarul de poliție Sorin Șipoș, care ocupă funcția de șef al instituției, avându-l ca adjunct pe comisarul-șef de poliție Tudor Gelu Florea.
Una dintre modificările care atrag atenția vizează Biroul de Investigații Criminale. Conform datelor publicate pe site-ul instituției, conducerea acestei structuri este asigurată de subcomisarul de poliție Marian Mureșan, în locul inspectorului principal de poliție Sandra Doja.
La Biroul Rutier apare numele subcomisarului de poliție Maier Laurențiu , acesta figurând la conducerea structurii responsabile de activitatea poliției rutiere din municipiu.
În ceea ce privește Biroul de Ordine Publică, nu sunt semnalate modificări, structura fiind condusă în continuare de inspectorul de poliție Andrei-Ștefan Sărmășiu.
Modificări apar în zona Poliției Rurale. Mai exact, Secția 9 Poliție Rurală Turda nu mai este condusă de inspectorul principal de poliție Adrian Măruț. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial, funcția de șef al secției este ocupată acum de inspectorul de poliție Tudor-Cornel Chețan.
Schimbările vizează, așadar, mai multe structuri importante ale Poliției din zona Turda, cu responsabilități în investigarea infracțiunilor și menținerea ordinii publice și activitatea polițienească din mediul rural.
Deocamdată, informațiile disponibile pe site-ul instituției indică modificările de la nivelul conducerii, fără a preciza motivele acestora sau dacă numirile sunt definitive ori împuterniciri temporare.


Marinar căzut în mare de la bordul unui pescador. El este căutat de Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare












