Comunitatea din Mihai Viteazu a îmbrăcat haine de sărbătoare! O nouă familie s-a născut oficial în localitate, după ce doi tineri îndrăgostiți au spus cel mai hotărât „DA” din viața lor în fața ofițerului de stare civilă.
Emoții mari, zâmbete largi și priviri pline de speranță – aceasta a fost atmosfera duminicală la primăria comunei Mihai Viteazu, acolo unde primarul Paul-Cristian Olaru a oficializat căsătoria unei tinere perechi din comunitate, Teodor Pințoiu (jucător de handbal la AHC Potaissa Turda) și Iasmina.
Tinerii au pășit cu încredere pe un nou drum, cel al familiei, dând startul unei povești de viață în doi, cu acte în regulă.
Evenimentul a fost marcat nu doar de solemnitatea momentului, ci și de căldura cu care edilul local le-a fost alături. Primarul Paul Olaru a ținut să transmită un mesaj profund și emoționant noilor căsătoriți, dar și celor care au acceptat rolul spiritual de ghizi în noua lor viață.
Mesajul de suflet al primarului Paul-Cristian Olaru:
„Vă doresc să aveți parte de o viață plină de iubire, armonie, bucurii și împliniri, mereu alături unul de celălalt. Fie ca fiecare zi petrecută împreună să vă aducă zâmbete, momente frumoase și amintiri care să vă rămână în suflet.
Să aveți parte de fericire, noroc și succes în tot ceea ce vă propuneți, iar drumul vostru să fie luminat de înțelegere și respect. Gânduri de sănătate, bucurii și recunoștință se îndreaptă și către nași, care vă sunt alături în această zi deosebită și vă sprijină cu drag.”
Căsătoria celor doi tineri reprezintă un moment de bucurie nu doar pentru familiile lor, ci pentru întreaga comunitate din Mihai Viteazu, care demonstrează încă o dată că își prețuiește și își susține tinerele generații.


Liderul suprem al Iranului amenință SUA cu un răspuns „fără restricții geografice” în cazul unui nou atac













Cine sunt tinerii care și-au unit destinele în fața primarului Paul Olaru ?
Conform titlului, ar trebui specificat cine sunt !
Aveți dreptate.
S-a corectat/adăugat. E vorba de Teodor Pințoiu și Iasmina. El este jucător de handbal în Liga Zimbrilor, la AHC Potaissa Turda.