Dosarul de delapidare în care sunt inculpați Viorel Crișan, în calitate de președinte al CSM Câmpia Turzii și Gheorghe Bazil Roșca, a fost trimis la Judecătoria Turda (9115/328/2022), după circa 2 ani de cercetări în dosarul penal pe care procurorii turdeni l-au deschis după ce, întâmplător, au aflat că banii clubului sportiv erau folosiți pentru returnarea unui împrumut, cu ”camătă”, de circa 13.000 de euro.
Inițial, procurorii îi vizau pe frații Gigi Roșca și Bogdan Roșca, împotriva cărora existau acuzații de cămătărie, șantaj, dar și de proxenetism. Însă, interceptând convorbirile acestora, procurorii au descoperit că exista un caz mai ”special” care-l viza pe Gigi Roșca, care l-ar fi împrumutat pe președintele CSM Câmpia Turzii, între anii 2018-2019, cu o sumă care în luna mai 2020 a ajuns la circa 13.000 de euro (cu ”camătă”).
”Pe parcursul derulării contractului, inculpatul a încasat în luna iunie a anului 2020 suma de 4000 de euro, care în prealabil a fost însușită de Viorel Crișan din patrimoniul clubului sportiv din Câmpia Turzii.
În luna martie a anului 2020, Roșca Gheorghe Bazil a încasat în temeiul contractului de împrumut suma de aproximativ 4000-5000 de euro, care în prealabil a fost însușită de Viorel Crișan din patrimoniul clubului sportiv din Câmpia Turzii.”, se menționa în rechizitoriul procurorilor, care a stat la baza Dosarului 8392/328/2020, în care sunt judecați cei doi frați (următorul termen la Judecătoria Turda este în data de 12 decembrie 2022).
Citește și: Frații Roșca (Gigi și Bogdan) și Călin Ferdean, la primul termen în dosarul de camătă, șantaj și proxenetism! Citește acuzațiile!
În acel dosar existau probe că Gigi Roșca l-ar fi amenințat pe Viorel Crișan să-i dea banii, altfel ”merge peste el”. În dosar sunt menționate nu mai puțin de 13 acte materiale de șantaj față de Viorel Crișan (02.01.2020-06.02.2020), în rechizitoriu menționându-se că ”în scopul de a dobândi în mod injust banii rezultați din activitatea de cămătărie, l-a constrâns prin amenințarea cu acte de violență pe numitul Viorel Crișan să achite banii datorați, spunându-i următoarele: ”Viorel ce p… facem??? Ajungem să ne certăm… nu vreau să ajung la tine pe acasă… că sincer îmi pierd răbdarea”, ”Fă să terminăm odată că mă ia pandaliile”” (și altele de acest gen).
Însă, cum Viorel Crișan a luat banii, pentru a-i returna împrumutul lui Gigi Roșca, din contul clubului sportiv, procurorii au decis să deschidă un dosar separat pe această speță, iar în octombrie 2020 au făcut o descindere la sediul clubului, dar și la Viorel Crișan acasă, de unde au ridicat diverse documente și PC-uri.


Accident grav în Iași: un microbuz cu 20 de persoane s-a răsturnat. Sunt 9 victime, dintre care o tânără de 27 de ani a fost intubată












