Au trecut peste 3 luni de când administrațiile locale pot lua decizia de interzicere a sălilor de jocuri de noroc pe teritoriul lor. Prin Ordonanța de Urgență nr 7 din 2026, Guvernul le-a dat consiliilor locale puterea de a hotărî dacă pe teritoriul lor se pot desfășura sau nu activități de jocuri de noroc.
”În baza acestei Ordonanțe de Urgență, jocurile de noroc au început să fie interzise. În județul Cluj, avem exemplele de la Câmpia Turzii și Dej. În Alba, aproape de noi, avem Sebeșul. La nivel național, Iași, Sibiu, Slatina, Slobozia, Moreni sunt alte locuri unde jocurile de noroc au fost interzise. În alte localități, au fost scoase din zona de centru și mutate la periferii. Însă, din păcate, în majoritatea cazurilor vedem numai proiecte de hotărări, dezbateri și motive de amânări a unor astfel de decizii” subliniază deputatul Ciprian Rigman (USR).
Acesta dă drept exemplu de tergiversări situația din Turda. Aici, deși au fost depuse chiar mai multe proiecte de hotărâre de Consiliu Local pentru interzicerea jocurilor de noroc, unul asumat chiar de primarul în exercițiu, și după aproape 2 luni de la o dezbatere publică pe acest subiect, măsura interzicerii nu a fost adoptată.
”La Turda, am avut un sondaj online, în care oamenii au votat cu o largă majoritate pentru interzicerea jocurilor de noroc în oraș. A fost ulterior și o dezbatere publică la care, în afară de reprezentanții operatorilor din domeniu, nimeni nu a susținut menținerea acestei activități. Azi, la cererea acelorași operatori, primarul și majoritatea AUR-PNL din consiliul local, au amânat votul pentru adoptarea unui proiect de interzicere a jocurilor de noroc în Turda. Acest lucru ridică întrebări asupra agendei reale a administrației locale și dorinței acesteia de a lua această decizie benefică pentru turdeni” precizează Ciprian Rigman.
Deputatul consideră că, atâta vreme cât în unele comunități clujene au fost luate deja astfel de măsuri, în celelalte situații în care vedem amânări după amânări, putem vorbi în mod cert de o lipsă de voință politică, care prioritizează, voit sau nu, interesele industriei jocurilor de noroc și nu cele ale oamenilor.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























