Penultima etapă din play-off-ul Ligii a IV-a programează sâmbătă, 30 mai începând cu orele 11.00, adevărata finală a sezonului 2025-2026. Pe terenul Bazei Sportive din Viișoara se vor ciocni ocupantele primelor două poziții: Victoria Viișoara și Arieșul Mihai Viteazu. Derby-ul se anunță unul de un echilibru perfect, o bătălie în care ambele formații vor da totul pe gazon pentru a face pasul decisiv spre coroana de campioană.
Suntem convinși că cei doi tehnicieni, Gabriel Mocean (Victoria Viișoara) și Valentin Șandru (Arieșul Mihai Viteazu), vor arunca în luptă cele mai bune formule de start, miza uriașă punând la încercare randamentul și stăpânirea de sine a jucătorilor în momentele cheie.
Oaspeții din Mihai Viteazu par să pornească cu un ușor avantaj fizic înaintea confruntării de sâmbătă. Jucătorii Arieșului sunt mai odihniți, spre deosebire de amfitrioni, care vin după un efort considerabil depus în urmă cu doar două zile. Atunci, Victoria Viișoara a disputat o altă partidă cu miză uriașă, semifinala Cupei României (faza județeană) împotriva celor de la Atletic Olimpia Gherla, meci încheiat cu succesul și calificarea în finală a viișorenilor.
Situația la vârf este incendiară: înaintea fluierului de start, Victoria Viișoara conduce ostilitățile în clasament cu 53 de puncte, fiind urmată la doar două lungimi de undă de Arieșul Mihai Viteazu, care ocupă locul secund cu 51 de puncte. În funcție de deznodământul acestui duel de foc, am putea afla sâmbătă numele noii campioane a fotbalului județean din Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.






















