După plantele din Galeria Duhorilor, proiectul JunkArt aduce în școli și animalele din Cheile Turzii și Cheile Turului. Tinerii din proiect au realizat 25 de planșe interactive, fiecare dedicată unei viețuitoare din cele două chei și deșeului care o pune în pericol. Partea cea mai importantă a fiecărei planșe e scrisă cu o cerneală care se vede doar în lumină ultravioletă și apare abia când cineva se apropie.
Cheile Turzii și Cheile Turului sunt casa multor animale pe care vizitatorii le văd rar: liliacul cu aripi lungi, care trăiește în colonii în peșterile din chei, vidra de pe malul pârâului, pescărușul albastru, tritonul cu creastă sau buhaiul de baltă cu burta galbenă. Pe aceleași poteci pe care vin turiștii rămân însă și pungi, doze, PET-uri, folii și ambalaje de dulciuri. Planșele JunkArt pun față în față cele două lumi: animalul și obiectul aruncat cu care s-ar putea întâlni.
La lumină normală, fiecare planșă arată ca o fișă de muzeu. În centru e animalul, decupat, iar în jurul lui se află numele lui științific, locul din chei în care trăiește, felul în care arată și ce mănâncă. Rama planșei ascunde însă o bandă de lumină ultravioletă, comandată de un sistem Arduino care simte mișcarea celor care se apropie sau comanda lor. Când lumina se aprinde, pe planșă apar textele scrise de mână de tineri: ce i se poate întâmpla animalului dacă dă peste deșeul de pe planșă.
Vulpea, de pildă, are lângă ea un ambalaj de snacks adevărat și întrebarea „E doar un ambalaj de snacks, ce se poate întâmpla?”. Sub lumina UV, planșa răspunde: vulpea caută hrană și lângă oameni, iar mirosul resturilor dulci o poate face să înghită și ambalajul. Plasticul nu se digeră, iar dacă se blochează în intestin, hrana nu mai poate trece. Tot sub UV, vulpea primește și un al doilea nume, ușor ironic, ca plantele din Galeria Duhorilor: „Vulpea cu matele blocate”.
Faptele scrise cu cerneală invizibilă sunt documentate. Animalele sunt specii semnalate în cele două chei, deșeurile sunt de felul celor strânse de pe poteci, iar ce se întâmplă atunci când cele două se întâlnesc vine din studii și din ghiduri de conservare: berzele care își duc în cuib bucăți de pungi, liliecii deranjați de fumul vetrelor aprinse la intrarea în peșteri, peștii din pârâu care trăiesc doar în apă limpede.
Exponatele vizitează acum școlile din Turda și din comunele din jur. Elevii trec prin fața planșelor, lumina se aprinde la mișcarea lor, iar textul ascuns apare pe rând. Așa, un gest pe care îl facem fără să ne gândim, cum ar fi un ambalaj lăsat lângă potecă, devine o poveste despre un animal anume, dintr-un loc pe care elevii îl cunosc.
Planșele completează Galeria Duhorilor, colecția de 25 de plante din Cheile Turzii refăcute din deșeuri, și stau alături de celelalte exponate JunkArt.
Proiectul JunkArt este derulat în colaborare cu Asociația Club Științific Turda, în parteneriat cu școli din Turda și din comunele din jur.
Proiectul își propune ca, după ce află ce se ascunde sub lumina ultravioletă, elevii să vadă în fiecare ambalaj luat înapoi acasă un animal din chei care rămâne în siguranță.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


Ministrul Transporturilor: Proiectul Bala 2 va permite navigarea pe Dunăre pe tot parcursul anului. Investiția, estimată la 1,3 miliard











