Pentru o cât mai bună informare şi consiliere a părinţilor care îşi vor înscrie copiii la clasa pregătitoare începând cu anul şcolar 2014-2015, la nivelul judeţului Cluj se va organiza Ziua Porţilor Deschise, în data de 22 februarie 2014, între orele 9-13.
În cadrul acestei acţiuni, părinţii, copiii şi alte persoane interesate pot vizita spaţiile dedicate activităţilor claselor pregătitoare şi pot purta discuţii cu personalul unităţii de învăţământ implicat. Pentru a facilita comunicarea dintre părinţi şi personalul didactic, precum şi informarea familiilor privind oferta educaţională, la această activitate vor participa directorul/directorul adjunct al unităţii de învăţământ, cadre didactice care predau la clasa pregătitoare, reprezentanţi ai părinţilor elevilor care frecventează clasa pregătitoare în anul şcolar 2013-2014, precum şi alte persoane desemnate de conducerea unităţii.
Înscrierile la clasa pregătitoare încep luni, 24 februarie 2014.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj pune la dispoziţia părinților site-ul instituţiei (www.isjcj.ro), unde vor fi permanent postate noutăţi la secţiunea Înscriere în învăţământul primar 2014, respectiv un TelVerde destinat informaţiilor legate de clasa pregatitoare, clasa I: 0800 816 264, funcţional din 17.02.2014 (Luni – Joi: 08:00 – 16:00; Vineri 08:00 – 14:00).
Anul acesta, la nivelul judeţului Cluj vor fi 341 de clase pregătitoare, la care se mai adaugă locurile din clasele mixte din mediul rural.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, se aşteaptă ca noul an şcolar 2014-2015 să înceapă cu 5.398 de elevi înscrişi în clasele pregătitoare, cu 100 mai mult decât anul precedent.


Ministrul Sănătății vrea să schimbe plata gărzilor în spitale: „Este o mare inechitate”. Și medicii rezidenți ar urma să fie plătiți












