- Tocătoria de lână cu o istorie de peste 50 de ani din Mihai Viteazu,
- Viila Cheia, locul unde natura, arhitectura, tradițiile și comunitatea sunt în armonie,
- Sera încălzită de roșii, deținută de Bene Attila din Mihai Viteazu.
- Atelierul Costume Populare din Frata, unde Raveca Soporan coase de mână costumele tradiționale românești,
- Sere Săndulești, o afacere în care Maria Vălean și-a făcut la poarta casei o gheretă unde vinde tot ce pregătește de-a lungul anului din propria grădină, din serele familiei și livadă,
- Cooperativa Agrocom Viișoara, cel mai mare producător de varză din regiune,
- Restaurantul Kemir din Luna,
- Luna Solai – producătorul de ulei presat la rece din satul Luncani care a ajuns să fie furnizorul oficial al Casei Regale a României.
- Ilinca DANDOCZI
După un an de muncă de cercetare a Asociației Plaiuri noi și alături de comunitățile locale, Andrei Crișan a reușit să realizeze un material de promovare al unei zone din județul Cluj plasată pe cursul râului Arieș, zonă este acoperită de GAL Poarta Apusenilor.
Imaginile spun povestea unei microregiuni plasate la întâlnirea Județului Cluj cu Județul Mureș, în jurul orașelor Turda și Câmpia Turzii. Teritoriul este acoperit de 10 comune (Ceanu Mare, Chețani, Călărași, Frata, Luna, Moldovenești, Mihai Viteazu, Săndulești, Tritenii de Jos și Viișoara), așezate în 3 zone distincte: Câmpia Transilvaniei, valea inferioară a Arieșului spre vărsarea în Mureș și depresiunea Turzii până la munții Trascău.
Mai mult decât atât, materialul ne prezintă afacerile locale și producătorii locali din regiunea noastră, precum:
Tocătoria de lână cu o istorie de peste 50 de ani din Mihai Viteazu,
Viila Cheia, locul unde natura, arhitectura, tradițiile și comunitatea sunt în armonie,
Sera încălzită de roșii, deținută de Bene Attila din Mihai Viteazu.
Atelierul Costume Populare din Frata, unde Raveca Soporan coase de mână costumele tradiționale românești,
Sere Săndulești, o afacere în care Maria Vălean și-a făcut la poarta casei o gheretă unde vinde tot ce pregătește de-a lungul anului din propria grădină, din serele familiei și livadă,
Cooperativa Agrocom Viișoara, cel mai mare producător de varză din regiune,
Restaurantul Kemir din Luna,
Luna Solai – producătorul de ulei presat la rece din satul Luncani care a ajuns să fie furnizorul oficial al Casei Regale a României.
De asemenea, în acest filmuleț ne sunt prezentați și oamenii cu care regiunea noastră se poate mândri fără urmă de regret, precum domnul Vasile Soporan, solistul „Taraful din Soporul de Câmpie” și unul dintre tezaurele umane vii ale zonei.
Materialul a fost filmat în cadrul proiectului „Microregiuni Față în Față”, o cooperare între Grupul de Acțiune Locală Poarta Apusenilor (din județul Cluj) și Grupul de Acțiune Locală Crișul Negru (din județul Bihor), fiind finanțat prin programul LEADER. Proiectul este menit să întărească identitatea de teritoriu la nivel de fiecare microregiune, precum și să descopere modele de bună practică pentru ambele zone și, de ce nu, pentru toate teritoriile din Transilvania.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












