Din seria „Viața bate filmul”, un taximetrist clujean a țepuit o clientă de zeci de mii de euro, acesta pretinzând că este procuror, președinte al CSAT în Ardeal și promițând că poate opri o presupusă anchetă asupra soțului acesteia.
Povestea de la dosar este demnă de un scenariu de film. În luna Decembrie a anului trecut și în luna Ianuarie a anului curent, taximetristul a indus și menținut în eroare persoana vătămată, prin prezentarea ca adevărate a unor împrejurări mincinoase în mod repetat. Astfel, în primă fază, i-a transmis persoanei vătămate că este administratorul unei societăți de taximetrie cu probleme financiare din cauza unui accident rutier și ar avea nevoie de o anumită sumă de bani, fapt pentru care persoana vătămată i-a remis suma de 5.000 de euro, crezând că îi va fi restituită, deși inculpatul nu intenționa asta.
Ulterior, taximetrisul a contactat telefonic persoana vătămată și a folosit un nume fals precum și calități mincinoase, respectiv procuror-criminalist, colonel, președinte al C.S.A.T. în regiunea Ardeal, după care a mințit-o pe femeie susținând existența unui dosar penal în care soțul său este cercetat pentru presupuse infracțiuni grave de corupție și infracțiuni contra vieții, împrejurare în care a solicitat de la persoana vătămată sume de bani pentru ca ea și soțul ei să nu fie trași la răspundere penală, context în care persoana vătămată i-a remis autorului în mai multe tranșe suma de aproximativ 55.000 euro.
Prin urmare, în data de 2 Iunie, casa și mașina inculpatului – un Peugeot 301 de culoare albă – au fost percheziționate, ocazie cu care au fost depistate o serie de probe care au dus în final la condamnarea acestuia.
Suma de 5.000 de euro dată taximetristului cu ÎMPRUMUT, nu a fost luată în considerare ca fiind obiectul unei înșelăciuni
„Spre deosebire de ceea ce s-a reţinut în actul de sesizare, instanţa, constată că actul material iniţial reţinut de către acuzare („prima fază” reţinută în precedent în starea de fapt a prezentei hotărâri, când inculpatul – în calitatea sa de taximetrist a cunoscut-o pe victimă cu ocazia efectuării unei curse şi i-a transmis că este administratorul unei societăți de taximetrie cu probleme financiare din cauza unui accident rutier și ar avea nevoie de o anumită sumă de bani, fapt pentru care persoana vătămată s-a oferit să-i remită şi i-a remis, la data de 2 decembrie 2021, suma de 5.000 de euro cu titlu de împrumut pe o perioadă de 1, 2 săptămâni) nu întruneşte nici elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune şi nici pe acelea ale infracţiunii de abuz de încredere. Aceasta deoarece în raport cu transcripturile convorbirilor telefonice depuse (…) starea de fapt redată de către inculpat victimei pare veridică
Situaţia prezintă aparenţa unui abuz de încredere însă fiind vorba despre un împrumut de consumaţie (5.000 euro pentru una sau două săptămâni) nerestituit, iar nu despre un împrumut de folosinţă (comodat) fapta nu prezintă semnificaţie penală.
În cursul judecăţii, după ce iniţial nu a dorit să dea declarații, inculpatul a susținut că întregul scenariu infracţional ar fi fost pus la cale împreună cu persoana vătămată, care urmărea ca, sub pretextele nereale reţinute de către acuzare în sarcina inculpatului, să retragă sumele de bani depuse contul bancar al victimei. Inculpatul a mai susținut că femeia ar fi procurat o substanţă otrăvitoare pe care aceasta urmărea să o pună în ceaiul soţului său – martorul, de care dorea să divorţeze, însă nu reuşea întrucât acesta este o persoană deosebit de influentă. Inculpatul a declarat că întreaga sumă de aprox. 60.000 euro primită de la persoana vătămată i-ar fi restituit-o acesteia în mai multe tranşe în autoturismul său personal. ”Inculpatul recunoaşte că şi-a arogat numele şi calităţile mincinoase menţionate în cuprinsul stării de fapt reţinute de către instanţă. Susţinerile potrivit cărora ar fi procedat astfel de conivenţă cu inculpata pentru ca aceasta să-şi poată retrage, sub acest pretext, banii din contul bancar nu sunt veridice şi nici logice în contextul probatoriu din cauză. Aceasta deoarece soţul victimei nu a cunoscut nimic despre aceste retrageri până la mijlocul lunii martie 2022, când persoana vătămată însăşi i-a relatat scenariul infracţional. Prin urmare nu era nevoie de crearea acestui scenariu câtă vreme banii au fost retraşi fără ca soţul persoanei vătămate să aibă cunoştinţă despre aceste operaţiuni”, a arătat instanța.
Taximetristul, condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare
Prin urmare, la data de 11 Noiembrie 2022, taximetristul a fost condamnat în primă instanță la trei ani și jumătate de închisoare cu executare pentru înșelăciune.
Mai mult decât atât, inculpatul a fost condamnat la plata sumelor de 44.870 de euro echivalent în lei și 58.695 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale, sume predate de către victimă inculpatului potrivit înscrisurilor. Prin constituirea de parte civilă persoana vătămată a solicitat şi obligarea inculpatului la plata la sumei de 20.000 euro daune morale, cu titlul de compensare pentru suferinţa cauzată victimei, dar această pretenție a fost respinsă de instanță.
„Suma este necuvenită având în vedere atitudinea victimei de participare totală, fără vinovăţie, în planul fantasmagoric de inducere şi menţinere în eroare creat de către inculpat (autovictimizare).
Persoana vătămată a venit în întâmpinarea înşelăciunii. Este relevant în acest sens că remiterea către inculpat a sumei iniţiale de 5.000 euro s-a făcut la iniţiativa persoanei vătămate, chiar potrivit declaraţiei acesteia şi a soţului său.
Succesul inculpatului a fost facilitat de imersiunea totală a victimei în planul infracţional, cauzată de susceptibilitatea şi plasticitatea psihică a acesteia, elemente sine qua non ale comiterii faptei”, arată Judecătoria Cluj-Napoca
Taximetristul a fost obligat la plata a zeci de mii de euro, dintre care peste zece mii de euro au reprezentat cheltuieli de judecată făcute de partea vătămată. Asupra bunurilor acestuia a fost pus sechestru până la plata sumelor.
Totuși, inculpatul poate ataca decizia cu apel în zece zile de la comunicare.
Taximetristului i-a fost interzis și dreptul de a practica taximetria, timp de cinci ani.
Sursă: Actualdecluj.ro