Școala Gimnazială PLOSCOȘ, cu sediul în localitatea PLOSCOȘ, strada Principală nr.39, județul Cluj, organizează concurs, pentru ocuparea următorului post contractual, conform H.G. nr. 1336/08.11.2022.
- Nivelul postului: execuţie;
- Denumirea postului: administrator financiar II (S), post vacant, pe perioadă nedeterminată, la Școala Gimnazială Ploscoș;
- Gradul/Treapta profesional/profesională: II;
- Scopul principal al postului: Contabilitate bugetară în unități de învățământ și proiecte cu Fonduri europene;
- Numărul de posturi: 1 post cu 0,25 normă;
Durata timpului de lucru: 2 h / zi.
Documente solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, conform art. 35 din H.G. 1336/2022:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
Dosarele de concurs se depun la sediul instituției: localitatea Ploscoș, strada Principală nr. 39, jud. Cluj, compartimentul secretariat, tel. 0744343986, persoana de contact Secretar unitate, email: scoala.ploscos@yahoo.com
Termenul de depunere a dosarelor (10 zile lucrătoare de la afişare): pâna în data de 05.12.2023, ora 13: 00, la sediul instituţiei.
Condiţiile generale prevăzute de art. 15 din H.G. 1336/08.11.2022
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţii specifice de participare la concurs:
- Studii de specialitate: studii superioare de lungă durată cu diplomă de licență în contabilitate sau domeniul economic;
- Perfecționări (specializări): Administrator financiar cod COR 263111;
- Cunoștințe de operare/programare pe calculator (necesitate și nivel): operare PC (MS Office, operare baze de date, navigare Internet), ForExe Bug, nivel avansat;
- Limbi străine (necesitate și nivel) cunoscute: Engleză, nivel mediu ;
- Abilități, calități și aptitudini necesare: capacitate de lucru în echipă, capacitate de decizie rapidă, promptitudine și eficiență în executarea lucrărilor, asumarea de responsabilități, păstrarea confidențialității datelor și informațiilor, aptitudini de comunicare, abilităţi de învățare si utilizare a programelor software;
- Cerințe specifice (conform art. 542 alin. (1) si (2) din O.U.G. 57/2019):
– cunoștințe foarte bune de utilizare și operare pe calculator;
– comportament adecvat în raport cu colegii și terții colaboratori ai instituției
- Competența managerială (cunoștințe de management, calități și aptitudini manageriale): nu necesită;
8.Cunoștințe de utilizare a softului specific activității în școli: EDUSAL, REVISAL, SIIIR
- Vechime: 7 ani în specialitatea studiilor și în muncă.
Bibliografie şi tematică:
- -Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
-Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice, cu modificările și completările ulterioare.
– Legea Educației Naționale nr 1/2011 cu modificările și completările ulterioare.
-Ordinul nr 1139/2015 privind modificarea si completarea ordinului Ministrului Finanțelor 923/2014 pentru aprobarea Normelor Metodologice generale referitoare la exercitarea control lui financiar preventiv si a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăsoară act vitatea de control financiar preventiv propriu.
-Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea in legătura cu gestionarea bunurilor, cu modificările și completările ulterioare.
-Ordinul Ministrului Finantelor Publice nr 1917/2005 pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea și conducerea contabilitătii institutiilor publice, cu modificările și completările ulterioare.
-Ordin 2021/2013 — pentru modificarea și completarea Normelor metodolo ice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiil publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.917 2005.
-Legea 98/2016 privind achizitiile publice.
-Ordinul nr 1954/2005 pentru aprobarea Clasificatiei indicatorilor privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
-Legea nr 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, cu modificările și completările ulterioare.
-OMFP nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, cu modificarile si completarile ulterioare.
-Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare.
-Legea nr 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificarile si completarile ulterioare.
-OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate cu modificarile si completarile ulterioare.
-Ordinul nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile
2.1. Organizarea contabilității la unitățile de învățământ, respectiv înregistrările contabile și documentele în baza cărora se fac acestea, referitor la:
- Contabilitatea activelor fixe;
- Înregistrarea amortizării;
- Închiderea conturilor și stabilirea rezultatului patrimonial;
- Contabilitatea decontărilor cu personalul;
- Contabilitatea materialelor de natura obiectelor de inventar;
- Operațiunile privind decontările cu furnizorii;
- Operațiunile privind decontările cu clienții;
- Conturi la Trezoreria Statului și bănci.
2.2.Inventarierea patrimoniului instituțiilor publice.
2.3.Documente justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate și păstrarea lor.
2.4.Finanțarea și baza materială a învățământului preuniversitar.
2.5.Exercitarea controlului financiar preventiv.
Calendarul de desfăşurare a concursului, respectiv data limită şi ora până la care se pot depune dosarele de concurs:
– termenul de depunere a dosarelor în perioada: 21.11.2023-05.12.2023, ora 12.00, la sediul instituţiei;
– selecţia dosarelor: :05.12.2023;
– Afișarea rezultatelor în urma selecției dosarelor depuse: 06.12.2023,ora 12,00;
– Depunerea contestației în urma selecției dosarelor depuse: 06.12.2023, între orele 12,15-13,00;
– Afișarea contestațiilor în urma contestațiilor depus: 06.12.2023, ora 14,00;
- proba scrisă în data de 13.12. 2023, ora 09.00, la sediul instituției;
- afişarea rezultatelor de la proba scrisă: 13.12. 2023, ora 12.00
- proba interviu în data de 13.12. 2023, ora 13.00, la sediul instituției.
- afişarea rezultatelor de la proba de interviu: 13.12. 2023, ora 14.00
- afişarea rezultatelor finale: 14.12.2023,ora 10,00;
Termenele în care se pot depune contestaţii, respectiv afişarea rezultatelor contestaţiilor:
- se pot depune contestaţii în data de:14.12.2023, între orele 10.00-11,00, la sediul instituţiei.
- afişarea rezultatelor la soluţionarea contestaţiilor:14.12.2023, ora 12.00, la sediul instituţiei.
D I R E C T O R, Prof. KIRALY-NAGY ANCA-CLAUDIA