Recent, s-au afișat rezultatele etapei județene a Olimpiadei de Limbă și Literatură Română, iar eleva Teleki Jimena Maria din clasa a VII-a, a reușit să obțină o binemeritată Mențiune.
Competiția din acest an a reunit cei mai buni elevi din județ, provocându-i să demonstreze o înțelegere profundă a textelor literare și o capacitate de argumentare riguroasă. Proba a solicitat nu doar cunoștințe teoretice solide, ci și o sensibilitate estetică aparte în interpretarea mesajelor subtile ale autorilor studiați.
Rezultate frumoase a obținut și elevul Sântiuan Teofan Ioan, coleg de clasă cu Jimena.
„În spatele acestui succes se află ore de studiu individual, zeci de eseuri redactate și o coordonare atentă din partea doamnei profesoare Cocan Mihaela, care a ghidat pașii elevilor spre această reușită.
Performanța de la etapa județeană reconfirmă standardele ridicate de educație din cadrul Școlii Gimnaziale ”Mihai Vodă” și demonstrează că, prin perseverență, cuvintele pot prinde aripi” spune directoarea școlii Arion Daniela Maria.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












