Ministerul Dezvoltării a deblocat plățile pentru „Anghel Saligny”. Cât va achita din restanțele de 2,3 miliarde de lei
Cunoscuta clujeancă Rocsana Contraș, o prezență constantă și dedicată a sute de acțiuni caritabile menite să sprijine atât copiii, cât și adulții din medii defavorizate, a ieșit public cu o poziție extrem de dură și tranșantă.
Vizate: derapajele grave de pe rețelele de socializare, confundarea libertății de exprimare cu mahalagismul și atacurile suburbane îndreptate nu doar spre clasa politică, ci și spre familiile celor care își asumă o funcție publică.
Cunoscută pentru empatia și implicarea sa profundă în proiecte sociale care schimbă destine, Rocsana Contraș demonstrează că bunul-simț are limite clare pe care societatea românească a început să le piardă din vedere.
„Confundăm libertatea de exprimare cu trasul de șireturi”
Punctul de plecare al luării de atitudine îl reprezintă degradarea completă a discursului public online. Într-o postare care a stârnit deja valuri de reacții în mediul virtual, clujeanca trage un semnal de alarmă legat de cum a ajuns internetul să fie terenul propice pentru frustrări revărsate fără nicio filtru.
Contraș subliniază din start un aspect esențial: criticarea clasei politice sau tragerea la răspundere a unui ales nu doar că este legitimă, ci reprezintă însăși esența democrației. Însă există o prăpastie uriașă între a fi un cetățean critic și a te comporta ca și cum lipsa celor șapte ani de acasă ar fi o formă avansată de activism civic.
„Nu te adresezi unui ministru, unui deputat, unui primar sau unui președinte de consiliu județean ca și cum tocmai v-ați întâlnit la colțul blocului. Poți să-i ceri socoteală, poți să-i ceri explicații, poți să-i critici deciziile, poți să-i reproșezi administrația. Este dreptul tău și este firesc. Dar există o diferență între a cere socoteală și a te comporta ca și cum lipsa celor șapte ani de acasă ar fi o formă de activism civic,” punctează aceasta.
Familia nu a candidat! Linșajul verbal care alungă oamenii de valoare din politică
Unul dintre cele mai puternice argumente aduse în discuție de Rocsana Contraș vizează limitele intolerabile ale atacurilor online: extinderea tirului către familiile celor care ocupă funcții publice. Copiii, soțiile sau părinții aleșilor devin zilnic ținte ale unor frustrări complet străine de viața politică.
„Asumarea unei funcții publice nu înseamnă asumarea dreptului celorlalți de a te umili. Copilul lui nu a candidat. Mama lui nu a cerut votul nimănui. Soția lui nu a semnat un contract prin care să devină ținta frustrărilor tale,” atrage atenția clujeanca.
Mai mult, ea avertizează asupra unui efect secundar devastator pe termen lung: crearea unui mediu toxic în care oamenii competenți, cu profesii solide și cariere construite pe baze reale, refuză pur și simplu să mai intre în politică sau în administrație. Într-o societate în care criteriul de supraviețuire digitală a devenit „cât de gros ai obrazul în fața unui linșaj verbal”, cei care au cu adevărat ceva de oferit comunității aleg să stea deoparte.
Portretul haterului conectat la bere și internet
Cu o doză fină dar tăioasă de ironie, textul publicat de Rocsana Contraș creionează și portretul tipic al „analistului politic” de weekend: cel care, după câteva beri consumate pe malul apei, își găsește inspirația supremă pentru a decide soarta politicii externe, a bugetului național și a priorităților administrative direct din fața ecranului de pe telefon, livrând verdicte însoțite de obscenități.
Un apel la resetarea bunului-simț
În final, mesajul transpus în spațiul public de cunoscuta activistă socială nu este despre protejarea politicienilor, ci despre igiena unei întregi societăți. Democrația nu exclude decența, iar spiritul critic poate exista fără a coborî nivelul conversației în derizoriu și vulgaritate.
„Libertatea de exprimare îți dă dreptul să spui ce gândești. Nu te scutește de responsabilitatea pentru felul în care o faci,” încheie Rocsana Contraș, lansând o întrebare retorică și profundă pentru fiecare dintre noi: Înainte să cerem o clasă politică mai bună, oare ce fel de societate suntem dispuși să fim?
