Turdenii vor avea, începând cu 12 noiembrie, un nou restaurant de tip fast-food! Burger King, unul dintre cele mai cunoscute lanțuri internaționale de restaurante, intră pentru prima dată pe piața locală și pregătește oferte speciale pentru inaugurare.
Burger King continuă extinderea în România și ajunge pentru prima dată la Turda, unde va inaugura joi, 12 noiembrie, primul restaurant din oraș. Noua unitate reprezintă cel de-al 44-lea restaurant al brandului la nivel național și al cincilea din județul Cluj.
Deschiderea este una importantă pentru piața locală, turdenii urmând să aibă acces direct la produsele celebrului brand, fără să mai fie nevoiți să se deplaseze în alte orașe pentru a se bucura de meniul Burger King.
„Ne bucurăm să ajungem pentru prima dată în Turda, un oraș pe care ni l-am dorit de ceva timp pe harta Burger King. Fiecare deschidere ne aduce mai aproape de consumatori, iar inaugurarea acestui restaurant reprezintă un pas firesc în dezvoltarea rețelei noastre la nivel național. Sperăm ca noua locație să fie bine primită de locuitorii orașului Turda și să devină locul în care aceștia revin cu plăcere”, a declarat Mariana Lisofschi, Marketing Brand Manager Burger King România.
Whopper gratuit și premii speciale pentru primii clienți!
Inaugurarea vine cu surprize pentru cei care vor trece pragul restaurantului în ziua deschiderii. Porțile se vor deschide la ora 10:30, iar primii trei clienți vor avea parte de premii speciale: câte 3 Whopper pe săptămână, timp de un an, trei luni și, respectiv, o lună.
În plus, următorii 100 de clienți vor primi câte un Whopper Jr. gratuit. Organizatorii au pregătit și alte surprize dedicate evenimentului de inaugurare.
Unde va fi amplasat noul Burger King din Turda?
Restaurantul va fi situat pe Calea Victoriei nr. 39, în apropierea magazinului Kaufland, și va pune la dispoziția clienților întregul meniu disponibil în rețeaua Burger King din România.
Noua locație va avea: 66 de locuri la interior; o terasă exterioară cu 32 de locuri; serviciu Drive-Thru, pentru comenzile preluate direct din mașină.
Printre produsele disponibile se va număra și celebrul Whopper, unul dintre cele mai cunoscute produse ale brandului.
Restaurantul va funcționa zilnic, între orele 09:00 și 24:00, iar comenzile vor putea fi plasate și prin intermediul platformelor Glovo și Bolt Food.
Prin această inaugurare, Turda intră pe harta unui brand internațional important din industria restaurantelor fast-food, iar locuitorii orașului vor avea o nouă opțiune pentru mesele rapide sau comenzile la domiciliu.



Guvernul prelungește cu 6 luni plata angajaților Liberty Galați, în timp ce vor avea loc negocieri cu investitorii interesați












