Invitat aseară în studioul NCN TV Cluj, primarul Tudor Ştefănie a afirmat că anul 2010 „a fost cel mai bun an al municipiului Turda, chiar dacă a fost criză”. Pentru a-şi susţine afirmaţia, Ştefănie a făcut o scurtă trecere în revistă a ceea ce a reprezentat anul 2010 pentru administraţia turdeană.
Primarul turdean a amintit de investiţiile în infrastructura reţelei de apă şi canalizare, de lucrările de asfaltare din cartiere, de inaugurarea Salinei, de construirea unui corp nou de şcoală şi a două grădiniţe, de reabilitarea centrului municipiului (moderatorul emisiunii apreciindu-l drept „foarte frumos”), de realizările din domeniul sportiv (realizarea a 50% din bazinul de înot, modernizarea sălii de handbal de la şcoala Bariţiu, începerea lucrărilor la terenul sintetic de dimeniuni normale de la baza sportivă Arieşul, punerea bazelor pentru construirea unei săli polivalente), dar şi de realizările din domeniul social (34 de locuinţe sociale date în folosinţă) sau cultural. „Mi-aş dori ca 2011 să fie la nivelul lui 2010. Nici nu-mi pot închipui că nu poate fi”, a concluzionat Ştefănie, explicând că realizările din 2010 nu au fost întâmplătoare, ci sunt rodul unor strategii bine gândite, în anii anteriori.
Ce pregăteşte administraţia turdeană pentru 2011…
Primarul a vorbit şi despre intenţiile administraţiei locale pentru acest an. În domeniul social, se preconizează construirea a încă 34 de locuinţe sociale, dar sunt speranţe pentru începerea construcţiei şi a două blocuri ANL. În plan sportiv, se va finaliza bazinul de înot, se vor începe lucrările la sala polivalentă. În ceea ce priveşte cultura, Ştefănie a spus că vor începe lucrări la clădirea de lângă Primărie (cunoscută sub denumirea de Casa de Cultură în construcţie, încă dinaintea Revoluţiei) şi că se vor da anumite spaţii în exploatare, respectiv pentru expoziţii, pentru unele activităţi ale Casei de Cultură, dar şi inaugurarea amfiteatrului care este acolo.
De asemenea, primarul a amintit că în 2011 vor începe şi primele activităţi universitare la Turda, în clădirea fostei Judecătorii, din centrul municipiului (care va fi reabilitată). „Sunt două universităţi interesate”, a spus Ştefănie, care a menţionat că Turda vrea să depăşească centre universitare cum ar fi Alba Iulia sau Bistriţa. „Vom viza în special tinerii cu surse materiale sau financiare mai puţine. Va fi gratuitate pentru cursuri, cazarea va fi ieftină, universităţile nu vor plăti chirie pentru spaţii şi chiar ne gândim la susţinerea cheltuielilor de deplasare pentru profesorii clujeni”, a menţionat primarul turdean.
Tot în 2011 ar urma să fie finalizat blocul O, din sensul giratoriu, printr-un parteneriat public-privat. de altfel, acelaşi sistem se va folosi şi pentru demararea ambiţioasei investiţii de lângă Salina Turda, respectiv centrul de sănătate care cuprinde un hotel de 5 stele. Totodată, vor fi finalizate lucrările de asfaltare şi amenajare a trotuarelor şi parcărilor din zona Băi, dar se vor realiza şi lucrări de modernizare a hotelului Potaissa, care va fi dotat inclusiv cu un centru SPA.
Centrul municipiului, dat gratis comercianţilor…
În ceea ce priveşte centrul pietonal al municipiului, investiţie realizată în 2010, Tudor Ştefănie a spus că acest spaţiu va fi pus la dispoziţia comercianţilor fără taxă, în primul an. E vizată apariţia unor terase, prioritate având actualii proprietari ai spaţiilor comerciale din centrul municipiului. Primarul a spus că se vor impune criterii de selecţie, astfel încât „o să avem grijă să nu poluăm zona”. Astfel, se are în vedere dezvoltarea unor activităţi de tip terase, care să ofere vizitatorilor (şi nu numai) posibilitatea petrecerii unor clipe de relaxare, chiar în centrul localităţii.
Ştefănie: „Cred foarte mult în actualul viceprimar”
Primarul turdean şi-a manifestat din nou intenţia de a candida pentru un post în Parlamentul României. El a spus că Turda are nevoie de un parlamentar local, precizând că „nu sunt mulţumit de nici un parlamentar, pentru că nici unul nu ne caută”. Ştefănie a spus că Turda are un parlamentar în acest moment (n.r. Virgil Pop, PNL), numai că acesta nu a fost vizibil deloc în comunitate şi nu a făcut nimic pentru Turda.
În ceea ce priveşte succesorul său la Primăria Turda, Ştefănie îl creditează pe actualul viceprimar, Mircea Irimie. „Eu cred foarte mult în actualul viceprimar”, a spus Ştefănie, care a precizat că în PDL există o regulă: candidatul este stabilit în urma unui sondaj intern, iar cel mai bine plasat va fi candidatul partidului. Sondajul se face pe funcţii, a mai precizat Ştefănie, care a menţionat că „anul acesta cred că ne vom stabili candidaţii”.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












