Probleme orașului nostru sunt multe și diverse. Orașul a rămas în urmă la multe capitole și are mult de recuperat.
Noi avem un Plan pentru Câmpia Turzii și soluții la probleme actuale. Ne-ar fi plăcut să existe dezbateri pe ideile fiecărui candidat, ca în orice democrație care se respectă, dar actualul primar a refuzat să iasă la dezbateri.
De aceea, noi, candidații USR, venim în fața locuitorilor orașului cu Planul nostru pentru Câmpia Turzii în speranța că votul de duminică va fi unul informat și bazat pe idei și soluții. Este un Plan cuprinzător, dar cu siguranță cuprinde și soluția la problema ta. Merită să verifici!
Viziune
Orice urban mic, municipiu european, poate deveni locul perfect pentru cei care caută liniștea unui oraș mic, modernizat conform standardelor europene, cochet, aerisit, cu toate beneficiile pe care un urban european le oferă, dar fără aglomerația sau haosul marilor orașe.
Câmpia Turzii face parte din această categorie și poate ajunge locul ideal pentru un stil de viață liniștit, locul în care se poate întemeia o familie fără frica lipsei de siguranță sau a lipsei beneficiilor modernizării. Din nefericire, după 35 de ani de trai în democrație, Câmpia Turzii pare că a ratat prea multe ocazii în drumul ei spre modernizare, deși oportunitățile au fost aproape și la îndemână.
Viziunea USR pentru Câmpia Turzii este aducerea orașului la nivelul unui oraș european, modern și curat, cu acces la toate beneficiile pe care un urban le oferă. Dimensiunea relativ mică a municipiului nostru îl face foarte ușor de întreținut și menținut curat. Dorim schimbarea înfățișării generale a orașului prin modernizarea clădirilor publice și a blocurilor de locuințe prin fonduri europene și guvernamentale, trecerea de la imaginea gri de blocuri izolate neuniform și haotic la imaginea unor blocuri și clădiri reabilitate modern și uniform. crearea de cât mai multe spații verzi, umbrite, care să permită relaxarea în aer liber și pe timp de vară. Vrem să creăm o Câmpia Turzii în care să ai ce face, indiferent de vârstă, o Câmpia Turzii modernă și cochetă, dar și incluzivă și empatică cu nevoile fiecărui locuitor.
Legat de tot ce s-a construit până acum, noi, candidații USR, vrem să ducem mai departe acele proiecte, nu vrem să desființăm ceva ce funcționează, ci vom construi în continuare.
De asemenea, vrem să ne ținem copiii în oraș, să se întoarcă înapoi după ce termină studiile și să își întemeieze aici o familie. Doar prin modernizarea orașului și aducerea lui la nivelul anului 2024 vom putea face asta. Nevoile tinerilor nu mai trebuie ignorate dacă vrem ca acest oraș să nu îmbătrânească mai departe.
Noi, candidații USR, vrem să redăm încrederea cetățenilor în administrație, fiind convinși că doar prin dovada muncii noastre în administrația publică vom putea arăta că există și oameni politici onești și harnici, demonstrând că retorica cum că „sunt toți la fel” este menită, de fapt, să descurajeze prezența ta la vot, căci ai lor tot vor ieși. Tu știi că nu sunt toți oamenii la fel, cunoști atâtea tipuri de oameni, nu ar avea sens să crezi că în acest domeniu există doar oportuniști. Asta vor ei ca tu să crezi pentru a nu te prezenta la vot.
Program
- Sănătate, siguranță și mediu curat în comunitățile noastre
Vrem servicii sanitare corespunzătoare la standardele unui oraș european din anului 2024, asigurate atât prin accesarea de fonduri europene, cât și prin investiții de la bugetul local.
Soluții de îmbunătățire a unităților medicale existente
- Spitalul Municipal „Dr. Cornel Igna” Câmpia Turzii:
- Management profesionist, cu un manager ales prin concurs; momentan Spitalul are un manager care a ajuns în funcție fără concurs, prin numire, pe criterii strict politice, actualmente pe lista de Consiliu local al PNL;
- Mărirea numărului de locuri în secția de paliative;
- Înființare secție de neurologie și psihiatrie pediatrică, cu toate dotările necesare (inclusive EEG);
- Modernizarea spațiilor existente: sălile de așteptare, camera de gardă, saloane;
- Înființare secție de tratare a dependenților de droguri;
- Igienă la standarde moderne: cearceafuri impermeabile, saltele igienizate regulat, cărucioare de curățenie multifuncționale la fiecare etaj, dotare standard toalete ce include dozatoare de hârtie igienică, dezinfectant și responsabil verificare;
- Funcționalitatea departamentului de investigații medicale imagistice CT-RMN prin atragerea de medici specialiști și eliminarea blocajelor referitoare la decontarea prin CNAS;
- Policlinica municipală:
- Crearea unui parteneriat cu medicii specialiști proprietari ai cabinetelor medicale în vederea inițierii unui proiect de reabilitare și modernizare a Policlinicii;
- Dotarea cu lift a Policlinicii municipale și accesibilizarea ei prin crearea de rampe care să respecte normativele europene în ceea ce privește drepturile persoanelor cu dizabilități;
- Digitalizarea sistemului de programare și contactare a cabinetelor medicale din Policlinica municipală;
Educație sanitară
- Implementarea unui program de „Educație pentru mame” – curs de puericultură desfășurat în maternitatea Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna” Câmpia Turzii de către neonatolog (model preluat din maternitățile private), alocarea unui coș minim pentru părinți ce va conține un coșuleț pentru copii, mostre materiale de igienă și pliante cu informații de educație sanitară.
Igienă
- Dotarea municipiului cu un număr suficient de coșuri de gunoi publice; momentan numărul coșurilor de gunoi este prea mic sau inexistent pe anumite străzi, inclusiv străzile reabilitate recent, cum este strada Băii;
- Dotarea municipiului cu toalete publice dotate cu utilități de autocurățare, în zonele centrale și în parcuri, inclusiv renovarea toaletei din Parcul Berc;
- Implementarea unui standard unitar pentru igienă în școli, grădinițe și verificarea stării de echipare și respectare a standardului;
Vrem un oraș sigur, inclusiv în trafic, cu zero toleranță pentru infracționalitate și vandalism, cu instituții și sisteme eficiente de identificare și prevenție.
- Stabilirea unui plan de patrulare al Poliției locale în jurul școlilor în timpul pauzelor pentru reducerea contactului între dealerii de droguri și elevi;
- Înființarea unui centru de dezintoxicare și reabilitare pentru tinerii dependenți de droguri; centrul va face și prevenție și informare a publicului în ceea ce privește consumul de droguri în colaborare cu Agenția Națională Antidrog;
- Extinderea sistemului de supraveghere în zonele cu probabilitate de infracționalitate;
- Renunțarea la parcările trasate până în buza intersecțiilor și care reduc semnificativ vizibilitatea în intersecție;
- Iluminarea trecerilor de pietoni și semaforizarea, unde se impune, cum este trecerea de la Penny;
- Adoptarea unui principiu de toleranță zero față de actele de vandalism din oraș și aplicarea de sancțiuni pentru fiecare faptă de distrugere a bunurilor publice;
Vrem un oraș verde, cu aer curat și reducerea poluării prin amenajarea de parcuri și grădini urbane
- Reîmpădurirea și reînverzirea Parcului central pentru a permite folosirea acestuia chiar și în cele mai călduroase zile de vară;
- Monitorizarea parametrilor de calitate a aerului;
- Crearea unui sistem de inventariere și monitorizare a tuturor arborilor de pe domeniul public și luarea măsurilor necesare pentru întreținerea sau tăierea lor, dacă este cazul;
- Conversia funcțională a terenurilor virane degradate/neutilizate/abandonate.
- Modernizarea/extinderea spațiilor verzi existente, inclusiv parcuri urbane, acoperișuri verzi și grădini urbane;
- Plantarea de copaci pe marginea drumurilor, în locurile de joacă și în școli; sunt foarte multe străzi unde se spațiul permite plantarea unor arbori maturi, lucru care ar duce la scăderea temperaturii de la nivelul solului și ar permite folosirea locurilor de joacă și în timpul zilelor de vară; curțile betonate ale școlilor trebuie reînverzite;
- Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin eficientizarea energetică a blocurilor prin anveloparea acestora, schimbarea acoperișurilor și instalarea panourilor fotovoltaice pe acoperișurile lor. prin fonduri europene și naționale, pentru reducerea consumului de energie și gaze, dar și pentru schimbarea aspectului general al orașului;
- Regenerarea spațiilor verzi degradate și elaborarea raportului anual de evaluare şi monitorizare a suprafeţelor verzi urbane;
- Igienizarea malurilor Arieșului și a Racoșei și amenajarea de plaje urbane;
- Elaborarea unei liste cu principalii agenți poluanți în vederea monitorizării acestora;
- Crearea perdelelor de protecţie în zonele industrializate, în special zona Parcului Industrial, iar în zona Stației de epurare din Sâncrai se impun identificarea unor soluții tehnice pentru reducerea mirosurilor neplăcute și facilități fiscale pentru imobilele din zonă;
- Conștientizarea impactului nostru asupra mediului prin programe de informare privind colectarea selectivă, reducerea consumului propriu de materiale poluante și promovarea mijloacelor de transport alternativ;
- Respectarea cu strictețe a normelor regulamentului general de urbanism privind raportul număr locuitori/spaţii verzi în localităţile urbane;
- Extinderea în întregul oraș a pistei de biciclete, introducerea de sisteme de e-scooter sharing sau introducerea de trotinete electrice cu sisteme de monitorizare;
Vrem un sistem transparent de salubrizare și colectare a deșeurilor, cu monitorizare și raportarea de date reale:
- Implementarea principiului „plătești pentru cât arunci” prin utilizarea de către operatori doar a autovehiculelor special adaptate tipului de containere, de punct de colectare și prevăzute cu sistem de cântărire și de emitere bon;
- Dezvoltarea unei aplicații disponibile cetățenilor pentru semnalarea neregulilor (ex.: deversări ilegale de deșeuri, transporturi ilegale, gestionare necorespunzătoare a colectării de deșeuri etc.);
- Înființarea unei comisii locale de monitorizare a serviciului de colectare deșeuri care să se alăture comisiei de monitorizare de la nivel județean;
- Creșterea puterii de decizie a societății civile pe aspectele legate de mediu cu impact direct în comunități prin dezbateri publice sau referendumuri locale;
- Educație, cultură și sport la nivel european
- Deblocarea proiectelor de reabilitare neterminate și mult întârziate, cum este etajarea Grădiniței Pinocchio sau reabilitarea Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu”;
- Urgentarea construirii noii creșei și deblocarea construirii noii grădinițe; momentan există deficit cronic de locuri în creșele și grădinițele administrate de Primărie;
- Înființarea unui muzeu de știință interactivă;
- Construirea unui centru multifuncțional în care se pot organiza zile de naștere pentru copii, conferințe sau alte evenimente;
- Sprijinirea învățământului dual la Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” prin intrări în colaborări cu mediul de afaceri;
- Sprijinirea asociațiilor și cluburilor sportive locale: sprijin financiar acordat pe bază de criterii de performanță transparente, audit în cadrul CSM pentru clarificarea motivului desființării echipei de volei;
- Reabilitarea Stadionului municipal „Mihai Adam”, a tribunei 1 monument istoric;
- Construirea unui nou centru sportiv care să permită practicarea multiplelor sporturi în cadrul acestuia;
- Revitalizarea Casei de cultură „Ionel Floașiu” prin proiecții de film internațional și colaborări cu TIFF, o agendă culturală bine pusă la punct cu teatru, spectacole, serate literare, lansări de carte etc.;
- Parteneriate culturale internaționale cu alte comunități din alte țări pentru schimb cultural sau evenimente ori proiecte culturale comune;
- Modernizarea Bibliotecii municipale și transformarea ei într-un axis mundi al orașului. Dotarea ei cu cărți de actualitate (beletristică și cărți de specialitate), amenajarea de săli de lectură, amenajarea de spații de lectură/ joacă pentru copii, cafenea culturală etc.
- Includerea în Parcul central a unor elemente istorice ale orașului: obiecte, imagini, sculpturi, plăci cu informații:
- Înființarea unui muzeu în cadrul clădirilor monument istoric ale ISCT care să prezinte activitatea din cadrul fostei fabrici, dar și istoria și cultura orașului;
- Investiții în artă publică, precum picturi murale, sculpturi în spațiile publice sau instalații artistice în parcuri;
- O administrație locală profesionistă și curată:
Vrem o administrație care oferă profesionalism, transparență și responsabilitate financiară:
- Implementarea unui sistem de programare online pentru Serviciul public comunitar locale de evidență a persoanelor;
- Respectarea legislației referitoare la activitatea instituțiilor publice în așa fel încât fiecare instituție publică locală să acomodeze lucrul cu documentele electronice și cetățeanul să poată delega autoritatea publică pentru obținerea documentelor necesare unei cereri, dacă acele documente se află la alte instituții sau autorități publice locale, dar și acces la formulare precompletate, ușor de înțeles de către cetățeni;
- Stoparea irosirii banilor publici pe proiecte fără nicio utilitate, cum sunt pubelele subterane sau fosta fântâna arteziană de la gară;
- Identificarea urgentă a proiectelor întârziate în vederea urgentării lor pentru a evita creșterea costurilor totale ale acestora ca urmare a neimplementării la timp;
- Aplicarea politicii Fără penali în administrația locală: nu vom promova în organele administrației publice locale persoane condamnate definitiv la închisoare pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării;
- Transparență 100% a cheltuielilor primăriei prin prezentarea cheltuirii banilor publici pe o platformă de transparență bugetară ușor de înțeles, pe modelul celei deja elaborate și folosite la București (openbudget.ro / transparență.usr.ro);
- Implementarea unui program de bugetare participativă cu alocare financiară de 5% din bugetul de dezvoltare al municipiului, cu criterii teritoriale pentru selectarea proiectelor, regulament clar și transparent, și un Consiliu Civic care să urmărească implementarea proiectelor și care să coordoneze administrativ procesul de bugetare participativă;
- Economie curată și locuri de muncă pentru comunități prospere
Vrem un municipiu partener al investitorilor și antreprenorilor, care ajută firmele să crească și să creeze locuri de muncă.
- Dezvoltarea de infrastructură pentru Parcul Industrial Câmpia Turzii, platforma ISCT și Zona Industrială Reif prin crearea unui drum de legătură directă cu Autostrada A3;
- Sprijinirea lanțului scurt de aprovizionare de la producători agricoli zonali: acordarea de prioritate producătorilor în piețele locale, stimularea cumpărării de produse locale prin crearea de legături directe între micii producători locali și din mediul rural vecin și consumatorii din urban (website și aplicație care să permită comenzi directe);
- Centru de profesionalizare și reconversie profesională: crearea unui spațiu unde mediul academic, firmele și antreprenorii să poată sprijini formarea continuă a persoanelor și îmbunătățirea abilităților relevante pe piața de muncă locală;
- Identificarea de antreprenori care să susțină implementarea învățământului dual la Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” Câmpia Turzii;
- Urbanism corect și spații publice pentru toată lumea
Vrem un oraș care sprijină comunități construite pentru oameni, prin accesibilizarea trotuarelor și eliberarea acestora de mașinile parcate, prin amenajarea de noi parcări, în care se aplică un urbanism corect.
- Fără clădiri construite fără autorizații sau cu nerespectarea normelor de urbanism și oprirea dezvoltării haotice prin derogări inoportune de la PUG;
- Urgentarea finalizării proiectelor de dezvoltare;
- Amenajarea unui nou spațiu de joacă pentru copii în Berc, unul care să permită folosirea acestuia și pe timp de vară, printre copaci; acesta va avea dimensiuni mult mai mari față de cel actual, cu locuri de joacă pe diferite categorii de vârstă, trenuleț în jurul Bercului, foișoare, adventure park și loc pentru chioșcuri;
- Modernizarea tuturor locurilor de joacă împreună cu implementarea unui standard de igienă și siguranță, cu rampe și zone de acces, dar și mobilier senzorial; momentan majoritatea locurilor de joacă au mobilier vechi, iar standardele de siguranță și igienă sunt scăzute;
- Întreținere spații publice; multe din spațiile publice reabilitate în urmă cu câțiva ani nu au mai fost întreținute ulterior;
- Accesibilizarea tuturor trotuarelor și a instituțiilor publice, cu respectarea standardelor privind accesibilitatea produselor și serviciilor printr-un Program multianual de remediere a tuturor neconformităților trotuarelor și instituțiilor publice;
- Optimizarea zonelor de garaje și realizarea de parcări moderne în fiecare cartier pentru a elibera trotuarele de mașinile parcate;
- Înființarea de stații de încărcare autoturisme electrice în parcările publice;
- Decongestionarea traficului prin:
- Revizuirea sensurilor unice și identificarea celor care îngreunează traficul pentru a fi readuse în starea inițială, acolo unde este posibil și fără renunțarea la pistele de biciclete;
- Construirea unui pasaj subteran la nivel cu calea ferată pentru a facilita legatura dintre cartierul Șarât și zona centrală a orașului, în condiții de siguranță pentru pietoni;
- Extinderea părții carosabile la 4 benzi de circulatie pentru segmentul E60 DN15 (str. Laminoristilor) de la pasajul de trecere pe sub calea ferată și până la ieșirea din Câmpia Turzii spre Turda;
- Construirea unei centuri ocolitoare a orașului care sa facă legătura între autostrada A3 și E60 (DN15) ieșirea spre Turda;
- Renunțarea la parcările plătite din zona centrală până la finalizarea proiectului transportului public;
- Transport public subvenționat pentru profesorii și medicii din localitate la finalizarea proiectului transportului public;
- Creșterea calității spațiilor dintre blocuri prin regenerarea spațiilor verzi degradate și crearea unor spații de recreere cu mai mult mobilier și zone de socializare;
- Îmbunătățirea aspectului general al orașului prin crearea de picturi murale sau fațade verzi pe clădiri;
- Identificarea de finanțări externe pentru accesibilizarea blocurilor prin instalarea de lifturi interioare sau exterioare și sprijinul asociațiilor de proprietari în vederea accesării lor.
- Comunități în care ne pasă de fiecare locuitor
- Înființarea unui centru de zi pentru familiile sau persoanele vulnerabile în care se vor putea desfășura activități precum servirea unei mese calde, spațiu pentru lecții și teme, spațiu pentru duș, consiliere familială, profesională sau psihologică etc. pentru a acoperi nevoile acestor familii vulnerabile;
- Înființarea unui subdepartament în cadrul Asistenței Sociale pentru Mamele Speciale, care să ofere, săptămânal, câteva ore mamelor (fie ajutor la cumpărături, fie ajutor la curățenie, fie babysitting până mama își rezolvă și ea unele probleme personale);
- Înființarea unui Centru educațional pentru copii de 0-3 ani, unde părinții însoțesc copiii și învață de la persoane calificate cum să interacționeze cu ei, cum să-i stimuleze adaptat vârstei lor, totodată socializând între ei.
- Suporturi de biciclete pe autobuzele locale și scaune pentru copii, dacă nu există;
- Identificarea nevoilor celor vulnerabili și asigurarea sprijinului de care au nevoie pentru acces la locuri de muncă, educație și servicii de sănătate.
- Construirea de locuințe sociale;
- Realizarea de parteneriate cu societatea civilă și crearea de programe de voluntariat local, atât prin reimplicarea vârstnicilor cât și prin implicarea tinerilor care doresc să fie activi, pentru stimularea coeziunii sociale;
CMF: 21240009


Accident grav în Iași: un microbuz cu 20 de persoane s-a răsturnat. Sunt 9 victime, dintre care o tânără de 27 de ani a fost intubată












