Ministrul Daniel Constantin a rămas plăcut surprins de modul în care arată Colegiul ”Emil Negruțiu” din Turda, spunând că se simte onorat să viziteze un colegiu care a reușit, în perioada de tranziție, să păstreze tradiția pregătirii tinerilor în specializări din sfera agriculturii.
Directorul unității școlare, Timeea Gavrilescu, l-a rugat pe primul ministru care a vizitat colegiul, să lase o amintire scrisă în cartea de onoare.
”Sunt deosebit de onorat să vizitez un colegiu care a reuşit, în perioada de tranziţie, să păstreze tradiţia pregătirii tinerilor în agricultură.
Am dat posibilitatea liceelor agricole / şcolilor profesionale să aplice pentru a face investiţii în baza didactică şi m-aş bucura dacă acest colegiu ar putea beneficia de fonduri europene pentru a da posibilitatea tinerilor să beneficieze de o pregătire practică corespunzătoare!
Vă felicit şi vă asigur de tot respectul meu!
Daniel Constantin
23.07.2015”, a scris ministrul Daniel Constantin, în cartea de onoare a colegiului.
Vizita ministrului Daniel Constantin la Colegiul ”Emil Negruțiu” are legătură cu intenția directoarei de a găsi o soluție viabilă pentru dotarea materială a unității școlare, cu ajutorul fondurilor europene.
„Liceul era în cădere liberă acum câţiva ani şi chiar îi ziceam domnului ministru că a început să îşi revină la vechea tradiţie de acum 20-30 de ani. Avem clase pe veterinar, pe industrie alimentară, avem şi proiecte de POSDRU (…). Îl rugăm pe domnul ministru să ne spună cum putem să depunem un proiect… Deşi avem terenuri agricole şi un grajd, de exemplu, unde s-ar putea face o fermă pentru copiii noştri care şi-ar putea face practica acolo, că acum îşi fac practica la diverse instituţii”, a spus Timeea Gavrilescu.
Ministrul Daniel Constantin a dat câteva soluții de finanțare, precizând că o parte din finanțare poate veni pe programul destinat agriculturii (vechiul PNDR), iar o altă parte cu ajutorul fondurilor prin proiectele POR, în ceea ce privește infrastructura.
Până acum, conducerea Colegiului ”Emil Negruțiu” a reușit să implementeze câteva proiecte cu finanțare europeană, prin programul POSDRU.



Mesajul ministrului Educației după prima săptămână de mandat: școli mai sigure și mai autonome. Ce schimbări își propune Sorin Costreie












