Micuții șahiști ai Clubului de Șah Potaissa Turda s-au făcut din nou remarcați prin rezultatele excelente obținute la Campionatul Județean de Șah desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 22-23 octombrie 2022.
Cristurean Andreea, de la Școala „Ioan Opriș”, a reușit să obțină patru locuri I. Ciordașu Carina, de la Școala „Andrei Șaguna”, s-a întors cu locul I la fete, categoria 12 ani, iar Topan David, de la Colegiul Național „Mihai Viteazu”, cu locul I la băieți, categoria 12 ani.
De asemenea, Gherman Sofia, de la Școala „Teodor Murășanu”, a obținut locul I la fete, categoria 8 ani, iar Gherman George, locul II la băieți, categoria 10 ani. Vitan Daniel a urcat pe locul II la băieți, categoria 10 ani și Marcan Paul locul III la băieți, la aceeași categorie. Teodorescu Levi s-a întors acasă cu locul III la băieți, categoria 6 ani.
sursa foto: Facebook Marin Dumitru