Conform legislației în vigoare, membrii Consiliilor de Administrație de la societățile cu capital de stat sau în care administrațiile locale sunt acționari majoritari sau semnificativi, au obligația de a-și face publice declarațiile de avere și de interese (conf. Legii 176/2010).
Conform legislației, aceste declarații de avere trebuie reînnoite anual. În mod normal, aceste declarații trebuie să se regăsească pe siteurile companiilor de stat.
Pentru a afla în ce măsură se respectă legislația menționată, în zona Turzii, am verificat acest aspect pe siteurile companiilor cu capital de stat, respectiv Compania de Apă Arieș SA Turda, Salina Turda SA, Domeniul Public Turda SA, TUP Turda SRL, Domeniul Public Câmpia Turzii SA, Compania de Salubritate Câmpia Turzii SA, Parc Industrial Câmpia Turzii SA.
Din păcate, doar o singură societate dintre cele menționate respectă, într-o oarecare măsură, această obligație. Este vorba de Compania de Apă Arieș, care are o secțiune dedicată declarațiilor de avere și de interese ale conducerii societății, însă are unele probleme privind actualizarea acestor declarații. Celelalte 6 companii de stat NU AU nicio informație despre declarațiile de avere și de interese ale coducerii societății, iar unele nu au menționată nici măcar conducerea!
Compania de Apă Arieș SA
Pe siteul companiei există o secțiune dedicată declarațiilor de avere și de interese ale conducerii (director + Consiliu de Administrație), însă acestea nu sunt actualizate. În cazul directorului general Bogdan Bobic, declarația este din anul 2021, deși deja trebuia să fie prezentă declarația din anul 2022 (termenul de depunere este 15 iunie al anului în curs), iar declarația directorului financiar Simona Bolog este din anul 2020.
Însă, în cazul membrilor Consiliului de Administrație, declarațiile de avere sunt datate cu anul 2019, deși trebuiau să fie cele actualizate, respectiv din anul 2022. Din Consiliul de Administrație al societății fac parte: Fărcaș Traian – președinte, Elemer Serestely, Cristian Vasile Pop, Diță Mihai Șerban, Varga Petru, Sâsâeac Daiana Ramona și Goia Radu Andrei.
Salina Turda SA
Pe siteul societății nu există nicio informație despre declarațiile de avere sau de interese ale conducerii societății. Singurele informații sunt despre CV-urile conducerii societății, unde director este Duma Ada Cristina.
Din Consiliul de Administrație al societății fac parte: Filip Dragoș, Koble Ladislau, Corpodean Dorel, Dorin Apahidean, Lidia Sârbu, Peter Arpad și Varo Lucian.
Domeniul Public Turda SA
Pe siteul societății nu există nicio secțiune dedicată declarațiilor de avere ale conducerii societății și ale membrilor Consiliului de Administrație. Nu există nici măcar lista cu membrii Consiliului de Administrație!
Directorul societății este Balahura Gheorghe, iar din Consiliul de Administrație fac parte: Pogăcean Femita, Vincze Andreea Eva, Moldovan Florin Ion, Popescu Alin, Solonaru Paula Teodora, Oltean Augustin Cornel și Hontilă Viorel Petru.
TUP Turda SRL
Pe siteul societății nu există nicio informație privind declarațiile de avere și de interese ale conducerii societății. Directorul societății este Popescu Alin.
Domeniul Public Câmpia Turzii SA
Pe siteul companiei nu există informații despre declarațiile de avere și interese ale conducerii societății (director + Consiliu de Administrație). Pe siteul companiei, director figurează Giurgiu Călin Dan, deși acesta nu mai este în această funcție de circa 1 an.
În Consiliul de Administrație sunt menționați (deși au fost modificări și în componența CA-ului): Moldovan Monica, Elod Nagy, Rusu teofil, Pop Daniela, Rendes Sergiu Marius.
Compania de Salubritate Câmpia Turzii SA
Pe siteul companiei este menționată doar conducerea, fără să existe informații despre declarațiile de avere și de interese care trebuiau depuse, conform legislației în vigoare.
Director este Cîmpean paul Cristian. Din Consiliul de Administrație fac parte, conform siteului oficial: Goia Radu Andrei, Pop Daniela, Iurian Mihail Adrian, Kiss Iuliu, Tehei Mihai Vlad.
Parc Industrial Câmpia Turzii SA
Pe siteul companiei nu există informații despre Consiliul de Administrație al companiei, iar despre declarațiile de avere sau de interese ale conducerii nici nu mai are rost să vorbim, fiind absente cu desăvârșire.
Director figurează Morar Florian Vasile. Consiliul de Administrație nu este menționat pe siteul companiei de stat. Din Consiliul de Administrație ar face parte, conform unui document din acest an: Udrea Emil Mihai, Dolha Liviu, Moldvai Bela, Morar Florian Vasile, Mustea Anca Mihaela.


AUR pregătește o moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor pe tema deficitului bugetar. Petrișor Peiu: „Vrem să aflăm adevărul”













Absolut senzațional. Asta da treabă de gazetar. Succes mai departe d-le Gelu.