Concursul a avut ca scop dezvoltarea conştiinţei europene prin abordarea temelor legate de mediul înconjurător şi de diversitatea culturală. La această ediţie au participat peste 60 de liceeni din România, Polonia, Spania, Portugalia, Bulgaria, Germania şi Grecia.
Competiția organizată de Liceul Tehnologic „Dimitrie Negreanu” Buzău în parteneriat cu ISJ Buzău şi-a stabilit câştigătorii celei de-a cincea ediţii.
Turda are un nou motiv de mândrie și asta pentru că, elevii de la Colegiul „Emil Negruţiu” s-au plasat în fruntea clasamentului. Astfel, la secţiunea „Poster”, Cătălin Dan, cu lucrarea „Ai grijă de mine – apele plâng” a obţinut premiul I, iar Diana Hudrea a primit premiul II cu lucrarea „Turda, între agonie şi extaz”.
La secţiunea „Diversitate culturală”, Adrian Chiorean a primit premiul III pentru lucrarea „The Cultural Heritage of the Turda – Arieş County”, iar Tudor Rusu a primit o menţiune pentru „Culinary Recipes from Turda: Romanian, Hungarian, German and Hebrew Cuisine”. Cei patru elevi au fost coordonaţi de profesoarele Carmen Andronache şi Takacs Reka.
„Rezultatele obţinute de cei patru liceeni confirmă trendul ascendent al Colegiului „Emil Negruţiu” şi eforturilor pe care profesorii de aici le fac pentru a forma şi a dezvolta profesional, cultural şi civic elevii acestui liceu" transmite conducerea instituției.
Recent, două eleve de la Colegiul „Emil Negruţiu” Turda au câştigat premiul I la concursul naţional de agrobusiness „AgroStart Chalange” organizat de Junior Achievement România.


Mesajul ministrului Educației după prima săptămână de mandat: școli mai sigure și mai autonome. Ce schimbări își propune Sorin Costreie












