Sâmbătă de la ora 11:00, Unirea Tritenii de Jos va primi vizita celor de la Arieșul Mihai Viteazu, într-o partidă ce va conta pentru etapa a XVI-a.
Arieșul merge la Triteni după o victorie, scor 3-2, în fața celor de la Academia de Fotbal Florești, partidă în care elevii lui Valentin Șandru au ratat din toate pozițiile.
De partea cealaltă, Unirea Triteni nu a evoluat săptămâna trecută, meciul cu Minerul II Ocna Dej fiind amânat.
Pentru Arieșul Mihai Viteazu, liderul campionatului, urmează o serie de trei partide care pot decide participarea la baraj (la Triteni, cu Viișoara și la Mintiu Gherlii). Dacă vor reuși să câștige nouă puncte din aceste dueluri, e greu de crezut că formația din Mihai Viteazu poate rata participarea la baraj.
De partea cealaltă, Unirea Tritenii de Jos se află pe locul 4 al clasamentului, cu 30 de puncte, la 12 puncte în spatele celor de la Arieșul, cu un meci mai puțin disputat.
Duelul de mâine va fi arbitrat de Narcis Bodocan, ajutat de Teo Șomlea și Cătălin Hanga. Observator din partea AJF Cluj va fi Ovidiu Fărăgău.
Unirea Tritenii de Jos – Arieșul Mihai Viteazu va fi în direct pe TurdaNews, mâine, de la ora 11:00.