La începutul acestei luni, la Școala Gimnazială ”Ioan Opriș” din Turda s-au depus 3 sesizări, din partea unor părinți, care vizează ”repetate cazuri de violență verbal și psihologică”, după cum se menționează într-una dintre aceste sesizări, vizat fiind un profesor de matematică.
Printre neregulile semnalate, se precizează că acest profesor lipsește mult de la ore iar elevii rămân singuri în clasă, că le vorbește elevilor despre problemele lui medicale și personale, că a abuzat psihologic o fetiță în mod repetat (discriminare, dispreț, tachinare etc), că nu știe să le predea (se ridică semne de întrebare asupra calificării sale, în condițiile în care este plătit ”cu ora”, câștigând mai bine decât un profesor de matematică cu vechime și bine pregătit profesional) etc.
Situația reclamată este destul de delicată, întrucât o implică și pe directoarea școlii, care este acuzată că-l favorizează pe profesor și că nu face nimic pentru a gestiona această situație, reclamată de mai mulți părinți. Din informațiile noastre, un copil s-a transferat de la școala ”Ioan Opriș”, iar mama altui copil a solicitat să fie transferat într-o altă clasă, însă acest lucru i s-a refuzat.
Problema pare cu atât mai gravă cu cât colegii celor care au făcut sesizările sunt instigați împotriva celor care s-au plâns de situațiile reclamate, iar copiii recurg la diverse metode de bullying. Asta pentru că profesorul le-ar fi spus la clasă, subtil, că el nu are nimic cu mama fetiței care a depus sesizarea sau cu fetița, dar că nu este nimic adevărat și din cauza lor nu le mai poate da nota 10 și poate nu vor mai primi burse școlare și alte situații de acest gen, care manipulate fin, psihologic, conduc la crearea unor animozități între copii.
Totul a culminat cu un incident recent, în care fiica persoanei care a făcut sesizarea a fost lovită în cap cu o minge de baschet, fiind dusă la spital pentru că s-a simțit rău (investigații CT etc). Pe acest fond directorul școlii, Berekmeri Camelia Velia, ar refuza transferul elevei, continuând să mențină starea de tensiune în care aceasta se află, deși mai mulți membrii ai Consiliului de Administrație al școlii au solicitat avizarea acestui transfer, în interesul copilului.
Contactată pentru a prezenta un punct de vedere pe acest subiect, directoarea școlii ne-a transmis:
”Referitor la solicitarea dumneavoastră cu privire la acuzațiile de bullyng la care faceți referire, vă formulăm următorul punct de vedere:
Ne aflăm într-un proces de colectare a informațiilor cu privire la cele sesizate, iar informațiile coroborate vor fi analizate la nivelul Comisiei pentru monitorizarea, prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, respectiv a Consiliului de Administrație.”


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial













Din cauza profesorilor si directorilor de felul asta am ales sa ne ducem copiii la scoala la 2000 km distanta de țara noastră!Oriunde în lumea asta un profesor căruia i se aduc asemenea acuzații ar fi suspendat cat timp s-ar cerceta cazul,un director de școală care e interesat de elevi nu ar accepta în școală un profesor bănuit de asemenea comportament!!
Ce motive are doamna directoare să protejeze un profesor de care elevii se plâng ca nu știe să predea și lipsește frecvent ?
Verificati si afinitatea dintre directoare si asa zisul profesor. In esenta, strungar la electroceramica!!
Nu se poate așa ceva! Directoarea asta iasă cu profesoarele și profesorii favoriți la fumat după ce minte presa că colectează informații!
😑
Dacă ești „Pustnic și din fântână ” de unde știi ce se întâmplă la această școală??? În primul rând ești un laș!
Vreți să distrugeți un profesor care își face meseria și este iubit de elevi!
Apropo de fumat…ești cucuveaua care stă la pândă???
Mătușa Zeniada ești sigura ca știi ce este o cucuvea?
Faci parte dintre aceleași ,,cucu vele,, care au cuib în birou la doamna ,,derector,, și mai fac schimb de ,,țigare,,?
Vrei sa spui ca ca în școală Ioan Opriș toate sunt în regula? Cei care fac se sesizări le fac fictiv?
Clasa a iv a B au rămas 9 elevi din cauza ca directoarea a acceptat o învățătoare cu probleme psihologice