E de ”noaptea minții” în politica locală turdeană! Asta după ce subiectul privind stațiile de transport județean, pe ruta Turda – Cluj-Napoca a generat o mulțime de reacții din partea celor care utilizau acest mijloc de transport.
Acum, fiecare vrea să profite politic de pe urma nemulțumirii turdenilor. Consilierul local Adrian Nap, președintele PMP Turda (pe picior de plecare în AUR, conform unor informații), îi solicită imperativ primarului să ”rezolve problema”. Asta deși la ultima ședință a Consiliului Local, când s-a propus suplimentarea numărului de stații de la 1 (câte avea, legal, Fany) la 3, el a votat ”împotrivă”!
”Dle primar, rezolvați de urgență stații de autobuz pentru navetiști! Ca si politicieni trebuie sa facem ce își doresc oamenii și ce au ei nevoie, nu ce vrem noi. Asta nu reușește să înteleagă Cristian Matei nici măcar acum în ultimul lui an de mandat. Degeaba proiectati aqua parcuri si telegondole când tu nu vrei și nu ești în stare să faci stații pentru navetiști. Sunt oameni care muncesc și elevi care suferă din incompetența și reaua voință a acestui primar. Mesajul meu e direct: rezolvați problemele oamenilor de urgență, rezolvați stații suficiente pentru transportul interurban așa cum au facut celelalte orașe”, spune Adrian Nap, fără să dea exemple cum au ”rezolvat” alte orașe (în Cluj-Napoca, de exemplu, sunt 4 stații, iar la Turda, după suplimentare, sunt 3, deși Turda e mai mică de cel puțin 4 ori).
Ce putea face consilierul local/politicianul Adrian Nap, dacă îl interesa de cetățeni:
- să meargă pe teren și să identifice potențiale stații, cu respectarea legislației și a contractului de delegare a serviciului de transport public local către TUP Turda (în ceea ce privește stațiile TUP)
- să propună stații suplimentare (prin amendament la proiectul de hotărâre, conform legii), în calitate de consilier local
- să atace în contencios administrativ hotărârea (însă, asta ar însemna revenirea la o singură stație)
- să voteze suplimentarea stațiilor de la 1 la 3, în această fază, cu posibilitatea de suplimentare ulterioară, în cazul în care se găsesc alte locații de îmbarcare/debarcare adecvate (dar el a votat ”împotrivă”), că nimeni nu a spus că este împotriva acestei idei
De exemplu, TurdaNews a făcut un astfel de demers și, în opinia noastră, am identificat o posibilă locație în zona stației Micro III (capăt). Acolo este o porțiune de drum de intrare spre Kaufland și noul mall, numai că Adrian Nap și alți consilieri locali nu au votat pentru ca ea să fie preluată în administrare de către administrația locală (doar din dorința de a băga ”bețe-n roate”), care astfel ar fi putut acorda o posibilă locație de îmbarcare/debarcare. Așa că, în prezent, drumul este al celor de la Kaufland și trebuie discutat cu ei, dacă permit.
Un alt demers pur politic, care nu rezolvă nimic, este acțiunea celor de la USR Turda, care au inițiat o petiție pentru a-l ”forța” pe primar să facă stații (nu e atributul primarului!). Pentru că, oricâte semnături s-ar aduna, problema s-ar putea rezolva, ca demers, tot prin Consiliul Local Turda! Adică, acolo unde USR are 3 consilieri locali, care puteau veni cu propuneri concrete, legale, în beneficiul cetățenilor! Dar, niciun consilier local USR Turda nu a venit cu nicio propunere concretă privind suplimentarea numărului de stații de la singura care era legală, respectiv cea de la autogară!
Ba mai mult, ca dovadă că subiectul nu e atât de ”clar” cum îl prezintă unii politicieni, la votul privind suplimentarea numărului de stații, de la 1 la 3, voturile celor de la USR și PMP s-au bătut… cap în cap! Din cei 3 consilieri USR, doi au votat ”împotriva” suplimentării numărului de stații (Gabriela Blăniță și Andrei Suciu) și unul pentru! La fel în cazul PMP, unde un consilier a votat ”pentru”, iar altul ”împotrivă” (Adrian Nap)! Nu mai vorbim de cei trei consilieri PSD, care au votat toți ”împotrivă”!
Așa că: lăsați jocurile politice și rezolvați problemele oamenilor! Că pentru asta sunteți consilieri locali! Nu pentru a vota ”contra” suplimentării numărului de stații, pentru ca apoi să veniți și să criticați… de ce-s așa puține?!