Consilierul PRM Turda Doru Anca a fost prins cu o "omisiune" în declaraţia de avere! După ce săptămâna aceasta publicaţia "Jurnalul de Arieş" a lansat informaţia că Doru Anca ar fi declarat că a împrumutat echipa FC Arieşul cu peste 1 miliard de lei vechi, pentru plata salariilor, m-am sesizat imediat şi mi-am pus întrebarea: De unde-s banii?
Întrebarea este firească în condiţiile în care consilierul local amintit are obligaţia să dea o declaraţie de avere în care să menţioneze imobilele deţinute sau eventualii bani aflaţi în diverse conturi. Ori, din declaraţia de avere a consilierului nu prea rezultă acest lucru! Lucru pe care, din păcate, nu l-au sesizat colegii jurnalişti de la "Jurnalul de Arieş".
Chestionat de TurdaNews.net pe această temă, consilierul local a susţinut că a împrumutat clubul turdean de fotbal cu circa 120.000 de lei (circa 1,2 miliarde de lei vechi). Iar în momentul în care a fost întrebat de unde sunt banii respectivi, a spus că provin dintr-o moştenire de la socrul său. "Am finanţat clubul în luna noiembrie, pentru plata salariilor, cu circa 120.000 lei. Socrul meu, prin natura funcţiei, mi-a lăsat moştenire un imobil, pe care l-am valorificat şi din care am ajutat activitatea FC Arieşul Turda. Mi-a lăsat moştenirea de vreo trei luni (n.r. aproximativ luna septembrie-octombrie 2008). Da, este o omisiune! Trebuia să trec în declaraţia de avere. O să trec acum, când îmi recuperez banii", a declarat consilierul Doru Anca.
Conform legislaţiei în vigoare, consilierii sunt obligaţi să dea o declaraţie de avere, care trebuie reactualizată ori de câte ori apar modificări. Omisiunile sunt sancţionate şi interpretate drept fals în declaraţie. Din acest motiv, consilierul Doru Anca ar putea fi cercetat penal.
Însă, mai apare un aspect al problemei. Din câte a dat de înţeles, Doru Anca a împrumutat societatea comercială pe acţiuni. Ori, renunţându-se la derularea activităţii fotbalistice prin intermediul SA-ului, Doru Anca riscă să nu-şi mai poată recupera banii, tocmai pentru că SA-ul nu mai deţine fonduri financiare!
{google.co.uk}4479020565453029359{/google.co.uk}