Prezentatorul spectacolelor care au avut loc pe scena amplasată în centrul municipiului Turda, Costică Petruş, a realizat un sondaj de opinie ad-hoc, într-una din pauzele dintre concertele din ultima seară a Zilelor Municipiului Turda. Costică Petruş a pornit cu microfonul şi a dat posibilitatea turdenilor să răspundă la întrebarea: "Ce trupe sau interpreţi v-aţi dori la ediţia din 2012 a Zilelor Municipiului?".
Au fost circa 100 de răspunsuri, care au inclus peste 50 de opţiuni! Surpriza a fost că solicitări de manele au fost doar într-un procent de 4%, fiind menţionaţi Nicolae Guţă şi Florin Salam. Ceea ce înseamnă că publicul turdean are preferinţe destul de bune.
Însă, câştigătoare detaşată în acest sondaj a fost… Andra! Interpreta originară din Câmpia Turzii a primit 10 menţiuni, fiind urmată de Voltaj (5 menţiuni), Puya, Phoenix şi Inna – cu câte 4 menţiuni, Holograf, 3 Sud-Est, The Marker – cu câte 3 menţiuni. Printre cei cu 2 nominalizări, deci pe gustul publicului, ar mai putea fi Cargo, Andreea Bălan, Ştefan Bănică Jr, Demis Roussos, Deep Purple, Sasha Lopez, Mihai Mărginean, Gues Who, Iris şi Grasu XXL.
TurdaNews vă lansează o provocare: menţionaţi-vă propria opţiune privind numele celor care ar putea fi chemaţi să concerteze anul viitor la Zilele Municipiului! Astfel, daţi un ajutor şi organizatorilor, spunându-vă părerea!
Pe cine vor turdenii intervievaţi?
Andra:
Voltaj:
Puya:
Phoenix:
Inna:
Holograf:
3-ei Sud-Est:
The Marker: