Bugetul comunei Tureni a fost adoptat în aceste zile. Acesta se ridică la 8,5 milioane de lei.
Primărița Daniela Mănăilă spune că pentru funcționare vor fi 5 milioane de lei, iar 3,5 milioane sunt bani destinați secțiunii de dezvoltare, respectiv investițiilor.
„Avem sume mari de dat pentru cofinanțarea proiectelor aflate în derulare pe fonduri europene și nu numai. Este vorba despre proiectul Companiei de Apă Arieș pe apă și canal, avem capela de la Ceanu Mic, proiectarea capelei de la Mărtinești, spații de joacă pentru copii, drumuri comunale, actualizare PUG și PUZ, sunt doar câteva din proiectele de dezvoltare ale comunei care necesită finanțare” spune Daniela Mănăilă.
Se intenționează și asfaltarea drumului de legătură dintre Tureni și Comșești, edificarea pasarelei de la Mărtinești și multe altele.
Între timp s-a primit și o veste proastă: În acest an, NU se începe nicio lucrare la drumul expres din DN1 la A3, în zona Tureni!
Promisiunile dinaintea alegerilor au fost repede date uitării, iar de la ”începerea lucrărilor” la drumul de legătură între DN1 Turda-Cluj și Autostrada A3, în zona Tureni, ori chiar ”se va circula din 2021”, au rămas doar niște simple declarații de campanie.
Directorul CNAIR, Mariana Ioniță, a declarat că în acest an nu s-au alocat bani de la Ministerul Transporturilor decât pentru studii de fezabilitate.
Povestea acestui drum este mai veche. În urmă cu 7 ani aceste discuții au mai existat, s-au făcut și atunci tot felul de studii de fezabilitate, dar apoi… nu s-a mai lucrat nimic! Iar studiile de fezabilitate au expirat între timp. Așa că au trebuit refăcute! Sperăm că nu se va întâmpla la fel și acum…
Citește și: Confirmare oficială: În acest an, NU se începe nicio lucrare la drumul expres din DN1 la A3, în zona Tureni!