Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost găsit mort în apartamentul închiriat din Gherla. Vecinii nu l-au mai văzut de sâmbătă și au alertat autoritățile.
Ușa apartamentului era închisă pe dinăuntru, iar pompierii au folosit o scară pentru a pătrunde în locuință.
Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, locuia în chirie, singur, într-un apartament de la etajul I al unui bloc de pe Aleea Stăruinței. Sâmbătă ar fi fost văzut ultima dată de vecini, potrivit gherlainfo.ro
Proprietarul apartamentului a încercat să îl sune pe bărbat dar acesta nu răspundea. Întrucât nu a reușit să ia legătura cu el, a decis să anunțe autoritățile.
Vecinii au declarat că bărbatul era cunoscut pentru problemele sale de sănătate și că obișnuia să consume alcool în mod regulat.
Cadavrul a fost transportat la IML pentru necropsie, care urmează să stabilească împrejurările exacte ale decesului. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru „ucidere din culpă” în acest caz.