5 milioane de bolnavi afectaţi de noul sistem de compensare al medicamentelor
Normal 0 MicrosoftInternetExplorer4 Sistemul de compensare a medicamentelor se va schimba, de…
„Nu știu dacă se poate ajunge la o pace negociată”. Marco Rubio, sceptic în privința unui acord între Rusia și Ucraina
„Iranul nu va deveni niciodată Coreea de Nord”. Mesajul tinerilor din Generația Z, în ciuda represiunii regimului
Pastila banală care, în doză mică, ar putea reduce riscul de demență cu 70% la anumite persoane. Avertismentul cercetătorilor
Florin Manole, espre majorarea salariilor demnitarilor: Pentru a aduce echitate în sistem, va trebui să avem creşteri peste tot
Schimb de replici dure între oficialii UE și Serghei Lavrov la G20. „Ar trebui să-i spună lui Putin că Rusia nu va câștiga războiul”
Ministrul Florin Manole spune că nu a avut nicio discuţie pentru eliminarea impozitării pensiilor peste 3.000 de lei
Violențe la protestele din Franța: sute de mii de oameni au ieșit în stradă în toată țara. Bătăi cu poliția, peste 400 de arestați
Donald Trump și Vladimir Putin s-ar putea întâlni. Ce au discutat Marco Rubio și Serghei Lavrov la G20
Ministrul Neculăescu: Piloţii Forțelor Aeriene au reacţionat prompt şi cu profesionalism în cazul dronelor intrate în spațiul aerian
SUA analizează propuneri pentru deblocarea transporturilor de cereale prin Marea Neagră. Apelul lui Erdogan către Moscova și Kiev
MApN: Alerta de drone pentru cele șase județe din estul țării a încetat. Aeroporturile din Iași și Suceava au fost redeschise
Doi dintre cei trei frați dispăruți în Sălaj au fost găsiți în Cluj. Autoritățile continuă căutările
De la înfrângerea din primul tur la victoria decisivă. Cum a recuperat Lula terenul pierdut în fața lui Bolsonaro pe rețelele sociale
Incident grav în Gara de Nord din București: O persoană a fost lovită de un tren internațional
Premieră medicală. O tehnică de „rescriere” a ADN-ului direct în corpul uman a fost testată cu succes pe o pacientă cu o boală rară

Lacul lui Binder încheie cel mai bun sezon: peste 22.000 de intrări. Ce rămâne deschis
→
Doi liceeni din Sibiu au trecut la acțiune: proiectul de orientare în carieră cu peste 900 de participări
→
ANAF pune TVA sub lupă. Cine va primi scrisori și ce trebuie verificat înainte de control
→
Sibiu: trailerul „MARGOT” a ridicat sala în picioare la Festivalul de Dans „Hugo Wolff”
→
Mașină izbită de un parapet din beton pe DN 1, la Veștem. Un șofer de 20 de ani a ajuns la spital
→

Loghează-te în contul tău