Prin HCL 176/2004 s-a stabilit închirierea unor terenuri aparţinând domeniului privat al municipiului Turda către diverse societăţi, care îl foloseau. Închirierea s-a făcut fără licitaţie publică. Închirierea făcea referire numai la anul 2004. Ulterior, nu se ştie ce s-a întâmplat cu suprafeţele respective de teren. Este vorba de aproape 1.350.000 mp!
Mari suprafeţe de teren aparţinând domeniului privat al municipiului Turda nu au o situaţie juridică bine clarificată. Suprafeţele sunt menţionate în hotărârea Consiliului Local nr. 176 din 4 octombrie 2004, la articolul 1. În hotărârea amintită, Consiliul Local Turda a aprobat închirierea fără licitaţie publică a unor terenuri situate pe raza municipiului Turda şi aparţinând domeniului privat al municipiului, către societăţile comerciale care îl folosesc. În listă se aflau nu mai puţin de 50 de societăţi comerciale.
La articolul 2 din hotărâre, se menţiona că „închirierea se va face până la sfârşitul anului 2004”.
Respectivele societăţi au achitat conform OG 36/2002 o taxă de teren care a fost încasată de Serviciul Impozite şi taxe din cadrul Primăriei municipiului Turda. Deoarece începând cu data de 1 ianuarie 2004 a intrat în vigoare Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, această taxă nu a mai putut fi încasată. Prin HCL 176/2004 s-a reglementat situaţia pentru anul 2004.
Ce s-a întâmplat după aceea?
Conform hotărârii amintite, închirierea terenurilor s-a făcut doar până la finele anului 2004. Ce s-a întâmplat ulterior cu terenul? A fost închiriat? În ce bază? Sunt întrebări care necesită un răspuns, pentru că e vorba de circa 135 de hectare de teren aparţinând domeniului privat al municipiului care ar fi „în aer” în acest moment! Printre societăţile beneficiare de acele tzerenuri fără licitaţie se numără SC Electroceramica (384 mp), CEC (573 mp), RADP (1.699 mp), Piscicola SA 917.900 mp), ACR (2.220 mp), Pharmafarm (160 mp), RATL (34.565 mp), Loteria Naţională (40 mp), Cooperativa Unirea (2652 mp + 1.862 mp), Italrom Steel (363 mp), Transilvania Impact (66.501 mp), SC Confex-RoEr (2.596 mp), Batec (1.136 mp), Textile Încălţăminte SA (2.577 mp, pe str. Republicii nr. 15), Ben&Ben Serv (16.000 mp), SC Reconstruct (197 mp), SC Holcim (32.248 mp), SC Rigips (2 km de drumuri), Electrica (14.917 mp + 6.457 mp), RAGCL (94.000 mp), Turism Arieşul SA (19.130 mp, în zona de agrement Băi Sărate), Riola Impex (645 mp), RATAC (45.724 mp) sau Persefona SRL (5.170 mp).
La nivelul anului 2004, chiria stabilită pentru un metru pătrat de teren era de 300 lei vechi pentru terenuri din zona C, 400 de lei/mp pentru cele din zona B şi 500 de lei/mp pentru cele din zona A. Cu alte cuvinte, la nivelul de acum, ar fi vorba de o chirie de 5 bani/mp de teren din zona A!


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












