Un apel la solidaritate vine din partea celor care se ocupă de adăpostul „Amicii Noștri” din Viișoara, unde numărul puilor de căței abandonați a crescut în ultima perioadă. Odată cu venirea frigului și a vremii umede, micuții au nevoie urgentă de ajutor pentru a avea parte de condiții cât mai bune.
În prezent, puii sunt ținuți în cuști metalice și cuști de transport, iar păturile, cearșafurile și materialele textile care pot fi folosite ca așternuturi sunt extrem de necesare. Acestea trebuie schimbate și curățate frecvent, deoarece reprezintă locul în care cățeii mănâncă, se joacă, dorm și își petrec cea mai mare parte a timpului.
În acest context, comunitatea este invitată să se mobilizeze și să contribuie cu donații. Reprezentanții The NaNa Gang dau chiar ei primul exemplu, oferind pături și cearșafuri, și îi încurajează pe cei care au posibilitatea să facă același gest.
Este un moment potrivit pentru a face ordine în dulapuri, pentru a înlocui lenjeriile sau păturile pe care nu le mai folosiți și pentru a le transforma într-un ajutor concret pentru niște suflete nevinovate.
Sunt binevenite și donațiile de jucării sau bani, însă reprezentanții adăpostului precizează că puilor li se cumpără același tip de hrană, pentru a evita eventualele probleme digestive provocate de schimbarea alimentației.
Cei care doresc să contribuie financiar pot face donații prin următoarele metode:
Transfer bancar: RO95RZBR0000060016491108 – Asociația Amicii Pentru Protecția Animalelor
PayPal: fodordora@yahoo.com
Revolut: 0752967376, tag @thenanagang (cu mențiunea „Amicii”). Donațiile vor fi ulterior direcționate către asociație.
Persoanele care nu pot ajunge personal la adăpost pot lua legătura cu organizatorii campaniei, care se oferă să preia donațiile și să le transporte direct la Viișoara.
Un gest aparent mărunt poate însemna enorm pentru un pui de cățel abandonat!
O pătură pe care nu o mai folosiți, un cearșaf sau o donație, oricât de mică, pot contribui la un adăpost mai curat și mai călduros pentru micuții care au nevoie de protecție.
Cei care au lansat apelul le mulțumesc tuturor celor care se vor implica și fac un apel special la distribuirea mesajului, pentru ca acesta să ajungă la cât mai mulți oameni cu suflet mare.
Uneori, bunătatea începe chiar cu o pătură pe care nu o mai folosim!



Premierul și ministrul Energiei, vizită la Centrala Nucleară Cernavodă. Niculescu: Unitatea 2 ar putea fi pornită săptămâna viitoare












