Anul crizei a lovit puuternic presa locală turdeană, considerată până nu demult una dintre cele mai „bogate” (ca număr de titluri şi organe de media), raportat la nivelul oraşului (nereşedinţă de judeţ).
Practic, singura investiţie din acest an, în mass media, a fost făcută de societatea Vioge Press SRL (asociaţi: Viorel Crişan şi Gelu Florea), care a scos pe piaţă săptămânalul Ziarul AS, în luna iunie.
Print
În rest, au dispărut de pe piaţă nu mai puţin de 4 titluri, toate din mass media scrisă. Este vorba despre săptămânalele Jurnalul de Arieş (SC GTA Info Press SRL, manager: Ucu Florea) şi Obiectivul de Arieş (SC Turda Media SRL, manager: Aurel Şandru), la care se mai adaugă două titluri ale celor de la 21 Press SRL (manager: Lia Doina Durlan), respectiv revista trimestrială Select 21 şi publicaţia lunară în limba maghiară Aranyosgyeres 21. Principalul motiv al dispariţiei publicaţiilor menţionate ale legătură directă cu diminuarea bugetelor de publicitate pe print, ajungându-se la scăderi de 50-60% ale valorilor, comparativ cu alţi ani. Asta în condiţiile în care anul 2009 a fost marcat de două campanii electorale (europarlamentare + prezidenţiale). Un alt motiv este legat de creşterea costurilor tipografice, care reprezintă un segment important în bugetul total al cheltuielilor unei societăţi editoare de publicaţie.
În acest moment, la Turda există 3 săptămânale locale: Ziarul AS (24 pagini, format A3, 1 leu, apare luni), Ziarul 21 (24 pagini, format A3, 1 leu, apare luni) şi 15 Minute (16 pagini, format A5, gratuit, apare joi). Toate au tiraje de circa 1000-1500 de bucăţi.
Televiziune
În ceea ce priveşte televiziunea, se poate spune că aici s-a păstrat un „status quo”, cu precizarea că şi în acest segment al mass media locale s-a înregistrat un o diminuare a încasărilor din publicitate. Cele două televiziuni, Pro TV Turda şi One TV Turda, au încheiat anul, chiar dacă în cazul celei de a doua au fost şi situaţii de întârzieri la plata drepturilor angajaţilor. Probabil, acesta este şi motivul pentru care cele două televiziuni nu au adus schimbări majore în 2009.
Managerul staţiei PRO TV Turda, Anca Babaioana, şi-a extins afacerile şi în domeniul alimentaţiei publice. Investiţia, într-un restaurant şi o unitate de tip gospodina cu autoservire, pare a fi de bun augur.
Radio
Singurul radio local, cu echipă şi emisie locală 100%, respectiv Radio Transilvania Turda, a încercat să facă faţă crizei economice pe principiul că cel mai important lucru în vremuri de criză este menţinerea pe linia de plutire.
Celălalt radio, oarecum local (Radio Pro FM, cu emisie zilnică de câteva ore), nu a ieşit în evidenţă în spaţiul public. Managerul postului, Alin Todea, şi-a dezvoltat afaceri în alte domenii (ex: turism), iar investiţia în radio nu reprezintă o sursă importantă de venit.
Online
Zona online-ului este singura care a înregistrat un progres evident, atât ca număr de cititori, cât şi ca încasări din publicitate. Cea mai spectaculoasă evoluţie a avut-o ziarul online TurdaNews, care a reuşit să-şi dubleze numărul de cititori unici pe care îi avea la începutul anului 2009, devenind astfel lider incontestabil în ceea ce priveşte numărul de persoane care accesează site-urile locale (14.000 de vizitatori unici/lună, cu 10.000 de vizitatori/lună din judeţul Cluj). Deloc întâmplător, având în vedere că este singurul organ media local care oferă o medie de 10 ştiri locale/zi, cu actualizare a informaţiilor de mai multe ori pe zi, şi acces non-stop la înregistrări video de la diverse evenimente/conferinţe/şedinţe etc sau filmuleţe realizate de persoane din Turda sau Câmpia Turzii. În aceste condiţii, nu este de mirare că societatea editoare (Geflo Media SRL, manager: Gelu Florea) a reuşit să susţină financiar partea de cheltuieli şi de investiţii a ziarului online, dar este chiar în situaţia de a raporta profit pe anul financiar 2009.
În ceea ce priveşte dispariţiile, site-urile jurnaluldearies.ro şi obiectivul.ro sunt indisponile (erau ediţiile online ale publicaţiilor tipărite, dispărute şi ele). În schimb, au apărut ziarulas.ro (ediţia online a săptămânalului cu acelaşi nume, care a realizat o premieră în online-ul local, prin serviciul de „răsfoire” virtuală a ziarului) şi ziar15minute.com (ediţia online a săptămânalului sinonim). Tot ca apariţie poate fi considerat şi radioalegria.tk, care este site-ul primului radio local exclusiv online, respectiv Radio Alegria. Acest din urmă proiect, interesant ca idee, încă nu a reuşit o penetrare suficientă la nivel local.
În rest, cel mai vechi site în comparaţie cu celelalte enumerate, respectiv Ziarul 21, a pierdut în acest an prima poziţie, în detrimentul TurdaNews, chiar dacă a reuşit să-şi majoreze numărul de cititori cu circa 30%, în acest an.
Prognoze
Bugetele de venituri din publicitate nu vor creşte spectaculos în acest an, singura zona în care, totuşi, sunt prognozate creşteri sigure fiind online-ul. Dar, totuşi, fiind vorba de sume încă destul de mici, creşterea nu poate fi considerată . În rest, bugetele de publicitate vor fi cam la acelaşi nivel cu cele din 2009 (se prognozează creşteri semnificative abia în 2011), cu posibilităţi de uşoară creştere, în funcţie de organul media sau politicile editoriale sau de marketing aplicate.
Probleme pot fi prognozate pentru cei de la Ziarul 21. Managerul publicaţiei, Lia Doina Durlan, este implicată în două dosare penale, cu acuzaţii foarte grave (evaziune fiscală, înşelăciune, fals în înscrisuri) şi încă într-un dosar, în calitate de pârât, în care ar putea fi trasă la răspundere pentru falimentarea propriei societăţi (Optima Press SRL, fostul editor al săptămânalului Ziarul 21), cu transferarea activităţii pe o altă societate, înfiinţată de ginerele ei, Remus Pop (scop: neplata unor datorii de miliarde de lei vechi!). Pe de altă parte, unele surse susţin că în prezent SC 21 Press SRL foloseşte ilegal domeniul de internet ziarul21.ro şi titlul Ziarul 21, pentru că acestea ar aparţine SC Optima Press SRL.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”








