marian morar
adrian nap
m install
nello construct

Prefectul de Cluj prezent la Viișoara unde patru copii au fost depistați cu coronavirus (UPDATE)

zamblau eugen

Prefectul Clujului, Mircea Abrudean, a vizitat astăzi, 27 mai, comuna Viișoara, unde a izbucnit un focar de coronavirus. 

De marți s-au luat măsuri de carantină, iar miercuri am venit la Viișoara cu echipa pentru a vedea care este situația. Din comunitatea de unde provin copiii sunt 100 de persoane, care au fost plasate în carantină la domiciliu. Contacții direcți ai celor patru copii sunt negativi, fiind testați pentru a se vedea dacă nu au și ei coronavirus.

Avem aici forțele de ordine care asigură că regulile sunt respectate, la fel cum a fost și la focarele de la Dej și Apahida. Oamenii vor primi ajutor din partea Primăriei din Viișoara”, a mai spus Mircea Abrudean citat de stiridecluj.ro

În acest caz s-a declanșat o anchetă epidemiologică, pentru a fi depistată sursa îmbolnăvirilor. 

Reamintim că patru cazuri de COVID-19 au fost înregistrate, oficial, în comunitatea de romi de la marginea localității Viișoara. Primarul a solicitat instituirea carantinei, având în vedere că zona este una foarte aglomerată.

Primarul Ioan Roman de la Viișoara a declarat pentru TurdaNews că în faza inițială copii au fost internați la Câmpia Turzii cu rujeolă, apoi au fost testați pentru coronavirus și testul a ieșit pozitiv, fiind trimiși ulterior la Cluj.

Am luat măsurile necesare, s-a stabilit legătura cu autoritățile cu competențe în domeniu. Eu nu pot institui carantina le-am cerut să rămână în izolare la domiciliu… nu știu dacă vor respecta această măsură, de la trecerea la starea de alertă s-au relaxat prea mult măsurile și nimeni nu mai ascultă, am cerut sprijinul poliției. Sunt testați acum și contacții direcți, sper să nu avem mai multe cazuri, sunt 90 de oameni acolo! 

În plus, acești copii au intrat în contact cu persoane venite din Germania de la cules de sparanghel, unul este chiar rudă cu ei, când s-au întors în țară nu ne-au anunțat..s-a trecut sub tăcere acest aspect… ceea ce nu e corect”, mai informează primarul Ioan Roman. 

Citește și:

Patru cazuri de COVID-19 la Viișoara! Provin din comunitatea de romi! (UPDATE)

UPDATE, ora 14.55:

Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean, a dat noi informații după ce a terminat vizita la Viișoara.

”Tocmai am revenit de acolo. Sunt 4 cazuri pozitive la copii cu rujeolă. Am luat decizia monitorizării izolării la domiciliu a întregii comunități din care fac parte copiii, aproximativ 100 de persoane. Avem filtre amplasate la intrarea în comunitatea respectivă, amplasată pe o străduță din Viișoara. Contacții direcți au fost testați și sunt negativi. În măsura în care vor exista alte persoane simptomatice din comunitate, vor fi testate. Li se vor asigura cele necesare prin grija primarului. Cei 4 copii sunt internați la SCBI”, a precizat prefectul.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 75 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2