Senatul a adoptat tacit proiectul de lege care prevede acordarea de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei pe an și salariaților din sectorul privat. Forul decizional este Camera Deputaților.
Cuantumul voucherelor de vacanţă propus pentru perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2026 rămâne la valoarea de 1.450 de lei pentru fiecare salariat bugetar, dar și pentru cei din mediul privat, acolo unde se alocă.
În cazul în care un salariat are mai multe locuri de muncă, el trebuie să aleagă firma de la care va primi aceste vouchere de vacanță.
„Considerăm că acest mecanism poate fi extins și pentru cei cca. 4,2 milioane de angajați din sectorul privat, astfel încât să poată beneficia de vouchere de vacanţă suportate din bugetul de stat, în valoare de 1.450 lei/anual, din sumele cu care aceştia contribuie deja sub forma impozitului pe venit și/sau CAS”, se explică în expunerea de motive a proiectului de act normativ.
Potrivit propunerii legislative, „începând cu data de 1 ianuarie 2024, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, instituțiile publice (…) precum și angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condițiile legii, anual, până la data de 31 decembrie 2026, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță, în cuantum de 1.450 lei pentru fiecare salariat”.
În cazul românilor care au încheiate contracte de muncă cu mai mulți angajatori în acelaşi timp, s-a prevăzut ca fiecare angajat să aibă posibilitatea să aleagă angajatorul prin intermediul căruia să primească voucherele de vacanţă.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












