După ce azi s-a inaugurat aparatul tomograf cu care spitalul din Turda a fost dotat, iată că o nouă veste bună vine dinspre instituția spitalicească: are cea mai modernă bucătărie dintre toate spitalele din județ! Administrația locală a alocat sumele necesare pentru modernizarea bucătăriei spitalului, vechea bucătărie fiind într-o stare deplorabilă.
”Spitalul Municipal are acum cea mai modernă bucătărie dintre toate spitalele de stat ale județului! Consiliul Local a alocat sumele necesare pentru modernizarea și aducerea la standarde europene a blocului alimentar. Acesta se afla într-o stare deplorabilă, așa cum puteți observa în imaginile de mai jos. Am considerat imperios necesară această investiție și am făcut toate demersurile pentru ca acest loc să arate așa cum arată azi!”, a spus primarul municipiului Turda, Cristian Matei.
Recent, TurdaNews a realizat un studiu privind principalele probleme identificate de turdeni, iar 4 din 10 respondenți menționaseră că sunt necesare investiții și dotări la spitalul turdean.
<p


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












