În luna decembrie a anului trecut, la Cluj a ars un depozit de furaje. Potrivit oamenilor legii, focul a fost pus intenționat.
Acum a fost descoperit și autorul faptei. Este vorba despre un tânăr de 20 de ani care ar fi incendiat cei 150 de baloți de paie din satul Bărăi comuna Căianu.
Incidentul a avut loc în noaptea de 6/7 decembrie 2022, flăcările au fost stinse la timp de pompieri fără să fie persoane rănite în urma incidentului.
Ulterior, polițiștii au identificat și reținut un tânăr care ar fi dat foc intenționat la baloții de fân, informează presa județeană.
Judecătoria Gherla a dat sentința, în data de 12 mai 2023, în cazul tânărului, iar acesta a fost condamnat la închisoare pentru 3 ani și 2 luni. De asemenea, trebuie să-i plătească păgubitului suma de 22.500 de lei. Sentința însă nu este definitivă.