Bogdan Canonenco, un angajat al Primăriei Câmpia Turzii care promovează adeseori mesaje violente sau jignitoare împotriva celor de credință creștină, s-a arătat ”deranjat” de prezența pe scenă a interpretului de muzică populară, Marius Ciprian Pop, care este preot în viața de zi cu zi. Canonenco l-a acuzat că a ținut un discurs antiglobalizare, ”arătându-și astfel limitele în a înțelege ce înseamnă de fapt asta”.
”Chiar a fost fain, ne-a plăcut, ne-am simțit bine în toate cele 4 zile. Cu o excepție, momentul Marius Ciprian Pop.
Manifestând vădite înclinații extremiste, cu un discurs toxic, antiglobalizare, arătându-și astfel limitele în a înțelege ce înseamnă de fapt asta, și înlocuind actul artistic pentru care a fost plătit cu un discurs ce aducea mai mult cu o predică de îndoctrinare religioasă, individul a fost o pată neagră, urâtă cu spume.
Nu pentru asta ai fost chemat, ”maestre”. Rușine!”, a scris angajatul Primăriei pe Facebook.
În spațiul public, Bogdan Canonenco are mesaje vădit anti-creștine, iar agitația sa privind prezența interpretului Marius Ciprian Pop pe scena de la Câmpia Turzii nu pare deloc întâmplătoare.
Angajatul Primăriei Câmpia Turzii consideră că ”religia a ajuns acum un flagel ce amenință însăși existența umanității”.