În prezența mai multor oficialități guvernamentale, parlamentare, din administrațiile locale sau din partea unor instituții din domeniul medicinei, azi a avut loc inaugurarea simbolică a lucrărilor la noul spital regional de urgență care se va construi la Cluj, mai precis la Florești.
Noul spital este preconizat să fie dat în folosință peste 4 ani, conform oficialilor prezenți azi la conferința de presă organizată în acest sens.
Construcția noului spital aduce cu sine și o accelerare a proiectelor care vizează accesul mai rapid în această locație, în condițiile în care în prezent drumul de acces obișnuit Cluj-Napoca – Florești este unul foarte aglomerat. În acest sens, primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat că inclusiv lucrările la noul metrou de la Cluj vor începe din această locație, iar în scurt timp vor începe și lucrările pentru o centură de ocolire care să asigure un acces cât mai rapid la noul spital regional de urgență.
De asemenea, rectorul Universității de Medicină și Farmacie Cluj, Anca Buzoianu, a precizat că unitatea de învățământ superior în domeniul medical are în vedere o strategie care ține cont de construirea acestui nou spital regional. În acest sens, UMF Cluj a anunțat creșterea numărului de studenți pregătiți, dar și construirea unui cămin pentru studenți în zonă, de circa 500 de locuri.
Constructorul implicat în realizarea primei etape a lucrărilor este compania Ubitech. Contractul semnat de Ubitech Construcții pentru prima etapă a proiectului include lucrări de organizare de șantier, excavare grosieră a pământului, devierea rețelelor de utilități și amenajarea căilor temporare de acces, construirea unei incinte etanșe de pereți mulați, ziduri de sprijin din piloți forați, precum și lucrări pregătitoare pentru extinderea organizării de șantier în etapa a doua a proiectului, care urmează să fie scoasă la licitație, pentru construcția propriu-zisă a spitalului.
Proiectul are o valoare totală estimată la 3,35 miliarde de lei, iar finanțarea va fi asigurată, în principal, de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cu 2 miliarde de lei (dintre care 1,64 miliarde lei contribuție națională și 350 de milioane lei fonduri europene), precum și printr-un credit de 1,525 miliarde de lei de la Banca Europeană de Investiții (BEI).
„Acest proiect reprezintă o oportunitate extraordinară pentru echipa noastră, care va pune în valoare expertiza și profesionalismul specialiștilor Ubitech în realizarea lucrărilor cu grad ridicat de complexitate. Suntem onorați să contribuim la edificarea acestui proiect vital pentru România, care va avea un impact semnificativ în îngrijirea pacienților critici și a cazurilor complexe din regiunea de Nord – Vest a țării”, a declarant Cătălin Podaru, CEO Ubitech Construcții.
Spitalul Regional de Urgență din Cluj va fi o instituție medicală de importanță majoră, care va oferi o gamă completă de servicii medicale și avea o capacitate de 849 de paturi. Dintre acestea, 336 de paturi sunt destinate pentru îngrijiri chirurgicale, 343 de paturi pentru îngrijiri medicale, 64 de paturi pentru pediatrie și obstetrică-ginecologie, 82 de paturi pentru terapie intensivă (dintre care 10 pentru terapie intensivă pediatrică), precum și facilități specializate pentru îngrijirea intensivă neonatală și pentru unitatea de arsuri.
De asemenea, spitalul va include un centru dedicat cardiologiei, un bloc operator integrat cu 22 de săli de intervenție chirurgicală și va furniza servicii de spitalizare de zi și chirurgie de zi.
- Citește și: Ubitech Construcții a semnat contractul pentru primul pachet de lucrări la Spitalul Regional de Urgență Cluj
Ubitech Construcții, una dintre cele mai digitalizate și tehnologizate companii de construcții din România, parte a Leviatan Group, a realizat mai multe proiecte de referință la nivel național, cu o arie largă de facilități precum unități multifuncționale, săli de sport, baze de antrenament și alte tipuri de proiecte din sfera educațională și militară. Ca parte a proiectelor de infrastructură militară pe care le-a dezvoltat în multiple zone din România, Ubitech a edificat inclusiv unități medicale.