Conform datelor de audiență, siteul TurdaNews este singurul site din județ care se ”bate” în audiențe cu cele mai citite siteuri din Cluj-Napoca, care sunt în fruntea clasamentului.
În luna iulie 2023, TurdaNews a avut 237.168 de vizitatori unici (conform Google Analytics), cu 26.754 cititori unici din Turda, 8.467 cititori unici din Câmpia Turzii și 83.429 cititori din Cluj-Napoca.
Pentru o comparație corectă, în condițiile în care nu toate siteurile din județ își publică la vedere datele de audiență, vom folosi aceeași sursă, respectiv similarweb.com, siteul care face aproximări foarte apropiate de realitate, în ceea ce privește audiența siteurilor.
Conform acestor date, TurdaNews are o audiență de 8.5 ori mai mare (+856%), comparativ cu siteul de pe locul 2 și de 15.9 ori mai mare decât siteul de pe locul 3 în topul local (+1596%). Toate celelalte 9 siteuri din zona Turzii, la un loc, ajung abia la circa 25% din audiența TurdaNews.
De asemenea, are durata cea mai mare alocată la o vizită, dublă în comparație cu siteul de pe locul 2, și cea mai mică rată de părăsire a siteului, fiind de departe siteul care își menține cititorii cu articole și informații interesante, din toate domeniile.
Date siteuri din zona Turzii:
TOPUL județean. TurdaNews, pe podium!
La nivel județean, știri de Cluj are 1.300.000 de vizite lunare, Monitorul de Cluj – 987.800, iar pe locul 3 se situează TurdaNews – 670.500 vizite, cu mult mai multe comparativ cu alte siteuri consacrate din Cluj-Napoca sau din alte localități ale județului.
Practic, top 10 județean, conform vizitelor estimate de către similarweb.com (luna iulie 2023), este următorul:
°1. Știri de Cluj – 1.300.000 vizite
°2. Monitorul de Cluj – 987.800 vizite
°3. TurdaNews – 670.500 vizite
°4. Ziua de Cluj – 417.300 vizite
°5. Gazeta de Cluj – 184.400 vizite
°6. Ziar de Cluj – 181.300 vizite
°7. Gherla Info – 179.300 vizite
°8. Cluj24 – 146.200 vizite
°9. Media9 – 93.600 vizite
°10. Actual de Cluj – 88.600 vizite
TurdaNews, un proiect pornit acum 15 ani!
TurdaNews este un proiect început acum 15 ani, fiind deținut de societatea Geflo Media SRL (acționar unic: Gelu Florea). În prezent, echipa de jurnaliști este formată din: Gelu Florea, Daciana Derda, Florin Crișan, Alexandra Mocean, Ilinca Dandoczi și Eugen Pop.
Avem peste 57.000 de urmăritori pe Facebook și peste 7.300 de abonați pe contul de YouTube.
Prin ce se remarcă TurdaNews:
• o redacție numeroasă, care vă prezintă știri și informații din toate domeniile, zi de zi; suntem singurul site local care am investit semnificativ în noua generație de jurnaliști, în dotarea tehnică corespunzătoare și în calitatea serviciilor informaționale oferite cititorilor
• singurul site local care realizează transmisiuni live video ale unor evenimente din zona Turzii/alte localități (în general, sportive) sau care poate realiza astfel de transmisiuni, la comandă
• singurul site local care realizează constant diverse sondaje, pe temele de interes ale momentului, iar apoi vi le pune la dispoziție, în orice moment
• singurul site local care vă oferă, constant, posibilitatea de a sesiza diverse lucruri, la Știrea Cititorului, printr-o modalitate simplă de contact.
• singurul site local care are o secțiune rezervată galeriilor foto de la diverse evenimente, dar și o galerie video impresionantă, oferindu-vă astfel oportunitatea de a vă completa informațiile cu imagini video/foto
• singurul site local care are publice tarifele de publicitate și care vă poate ajuta, în mod real, să vă promovați afacerea, evenimentul, persoana/instituția sau produsele dvs, oferindu-vă și consultanță gratuită și diverse bonusuri de bună colaborare
• singurul site local care face dezvăluiri și care realizează investigații, pe diverse teme de interes public
• singurul site local care vă prezintă informații sportive diverse, prompt, profesionist, indiferent că este vorba despre competiții naționale în care sunt angrenați sportivii/echipele din zonă sau competiții zonale, pentru că ne considerăm un site al comunității
• singurul site local care vă oferă posibilitatea să intrați în contact cu informațiile din administrația publică, respectiv cu deciziile care se iau și implicațiile lor
• singurul site local care publică diverse analize pe subiectele de interes, care publică constant informații din mediul rural din zona Turzii, care vă oferă informații transparente din mass media, diverse opinii asumate ale membrilor redacției (și nu numai), informații din mediul economic local, informații din zona tineret/învățământ local, informații din cultură, informații din zona protejării mediului, dar și informații din zona politică, într-un mod echidistant, profesionist
• singurul site local care are o secțiune de oferte/recomandări, prin intermediul căreia puteți intra în contact cu informații care vă pot interesa și cu diverse oferte sau recomandări din zonă (și nu numai)
• singurul site local care respectă cele mai exigente norme GDPR, în ceea ce privește protejarea și utilizarea datelor dvs personale și care vă oferă informații explicative despre cerințele acestei legislații
• principala sursă de informație locală pentru cei din zona municipiilor Turda și Câmpia Turzii