Toate zborurile de pe aeroporturile din SUA, suspendate din cauza „unor circumstanţe extraordinare”: „Nu este un alt 11 septembrie”
Astăzi se împlinesc 125 de ani de la naşterea în Câmpia Transilvană, la Ghiriş- Sâncrai (Câmpia Turzii de astăzi) a poetului, profesorului şi mentorul spiritualităţii turdene, Teodor Murăşanu, scriitori ardelean care prin creaţia şi prin angajamentul său cultural, face parte din generaţia ce şi-a legat numele şi destinul de împlinirea şi desăvârşirea idealului de unitate naţională a românilor.
Debutează în anul 1906 în ziarul “Unirea” din Blaj cu poezia Pastel. În acelaşi an publică şi poezia Înstrăinare în “Răvaşul” din Cluj. Trei ani mai târziu devine colaborator împreună cu Aron Cotruş la “Unirea” şi la “Revista politică şi literară”, unde semnează cu T. Murăşanu sau cu pseudonimele Hyperion şi P. Pădure. Tot acum îi apare poezia Durere în revista “Ramuri”, iar “Unirea” publică poezia Orfana, sub pseudonimul Dela Bistriţa şi poezia un Sonet sub semnătura Mureşanul.
Între 1915-1916 este preşedintele Societăţii Literare Salba, înfiinţată ilegal de către studenţii români cazaţi la internatul românesc al Seminarului din Blaj, unde urmează teologia. Cu asentimentul Mitropoliei renunţă la parohie şi, după obţinerea licenţei la Cluj, este numit profesor de limba română la Liceul de băieţi „Regele Ferdinand” din Turda şi devine redactor responsabil la ziarul “Turda”, unde semnează cu T. M., Hyperion, Ion Codrin, Silviu Bardeş, P. Pădure sau T. Pădure. În 1920 apare la Turda prima sa plachetă, Poezii, cuprinzând 16 poezii grupate în 3 cicluri de versuri: Adieri, Umbre şi imagini şi Strivind cătuşele…
În 1923 apare volumul de versuri Fum de jertfă, care conţine 41 poezii pentru care primeşte Premiul Academiei Române la propunerea lui Octavian Goga. Un an mai târziu îngrijeşte colecţia “Biblioteca românească” a Editurii Librăria Poporală din Turda, în cadrul căreia alcătuieşte broşura de popularizare Avram Iancu şi începe să ţină prelegeri populare şi conferinţe în Despărţământul Turda al ASTREI.
În anul 1925 îi apare la Arad volumul Lumini suflate de vânt, care grupează 44 de poezii şi volumul de proză Cioburi de oglindă, cu câteva povestiri din satul copilăriei şi al adolescenţei. Tot în acest an înfiinţează Societatea de lectură „Titu Maiorescu” la Liceul „Regele Ferdinand” din Turda şi revista “Fire de tort”. În 1926 este numit director la ziarul “Arieşul”, publică la Cluj volumul de poezii Chiot câmpenesc şi contribuie la înfiinţarea Imprimeriei Arieşul, Institut de Arte Grafice din Turda. În 1933 este redactor la revista “Abecedar”, transformată în 1934 în revista de mai mari dimensiuni “Pagini literare” care va apare până la începerea războiului. În 1938 publică la Sighişoara volumul de poezii Lilioară. În 1940 începe prietenia cu Lucian Blaga, care în „exilul” său de la Cluj la Sibiu a locuit o vreme în casa sa din Turda, aici găsind adăpost în drum spre Sibiu, şi biblioteca lui Blaga.
La Turda îi apar şi următoarele volume, volumul de proze Tolba cu notiţe, unde sunt reluate unele articole pe teme literare sau istorice, Efemeride, care conţine discursuri, lecţii şi câteva note de drum şi poemele în proză Florile soarelui. De-a lungul anilor publică în “Neamul românesc literar” (Vălenii de Munte), revista “Tribuna” (Cluj), revista “Transilvania” (Sibiu), “România literară” (Arad), “Cosânzeana” (Orăştie), “Luceafărul”, “Revista politică şi literară”, “Calendarul naţional al Foii interesante”, “Românul”, “Cele trei Crişuri”, “Gândirea”, “Ţara noastră”, “Societatea de mâine”, “Pagini literare”, “Abecedar”. În anul 1948 i se înscenează un proces, cu intenţia de a da o lovitură intelectualilor români, sub acuzaţia că ar fi deţinut în biblioteca sa personală publicaţii interzise. Recenziile sale, publicate în revistele vremii, i-au vizat pe Ion Agârbiceanu, V. Beneş, A.P. Bănuţ, Olimpiu Boitoş, Traian Chelaru, Emil Cioran, Aron Cotruş, Emil Gulianu, P. P. Negulescu, I. Russu etc, lecturi din care nu lipsesc clasicii (Varlaam, I. Codru-Dărguşanu), nici colegii de generaţie (Ion Th. Ilea, Mircea Streinul, Gherghinescu Vanea etc).
Bogată şi substanţială este şi activitatea de trăducător. A tradus din lirica maghiară (Vorosmarty, Petofi, Aprily, Kosztolany, Arany etc) şi germană (Lenau, Uhland, Ştefan George, Rainer Maria Rilke ş.a. – prelucrarea din baladele lui Uhland, în mod special. Între 1926-1934 tipăreşte la Turda revista Arieşul.
În ciuda valorii sale incontestabile, în 26 august 1948, aflat deja în atenţia organelor securităţii turdene, nou înfiinţată, trei agenţi ai siguranţei fac o percheziţie la casa profesorului dictată de şeful siguranţei turdene, Mihail Kóvacs. Se căutau pretexte pentru a-l putea incrimina prin orice mijloace pe cel care insufla elevilor mândria de a fi român. Erau vremuri tulburi. Era interzis să vorbeşti despre marele Lucian Blaga aflat în apropiere, la Cluj, despre Avram Iancu, despre revoluţia paşoptistă, Marea Unire şi România Mare. Intonarea cântecului „Deşteaptă-te române” sau „Hai să dăm mână cu mână” ducea la ani buni de închisoare. Un patriot ca profesorul Teodor Murăşanu nu putea fi însă intimidat. Cazul său a devenit unul din foarte multele tragedii similare de pe întreg cuprinsul ţării.
Percheziţia l-a găsit vinovat că deţinea acasă reviste. Avea acasă o bibliotecă bogată, plină cu cărţi, manuscrise, reviste, ziare, corespondenţă cu oameni de cultură, gânditori ai perioadei interbelice, aşa cum îi stă bine unui poet, scriitor, editor de reviste şi profesor de zeci de ani ai liceului. Cu acest prilej au fost arse în curtea casei, sub ochii săi, valori inestimabile ale culturii române. I-au fost distruse corespondenţele de dinainte de război cu Mihai Beniuc, aflat la Hamburg unde îşi pregătea doctoratul, cu Bucur Ţincu de la Paris, cu I.I. Rusu de la Roma, cu Aron Cotruş, fostul coleg de liceu, Emil Giurgiuca. O „vină” în plus îl constituia faptul că poetul a fost teolog şi preot greco-catolic înainte de a obţine postul de la liceul turdean. Percheziţia a fost însă abia începutul unui proces de distrugere din partea regimului comunist, care i-a marcat tot restul existenţei sale.
În urma percheziţiei Teodor Murăşanu şi fiul său, Camil, au fost arestaţi cu mandatul numărul 6304 din 14 septembrie 1946, intervievaţi, anunţaţi că sunt pasibili de închisoare de la 3 la 10 ani şi aruncaţi într-o încăpere din penitenciarul turdean, împreună cu delicvenţi de drept comun. Vina „găsită”: instigare publică. Deşi arestaţi în 4 septembrie, mandatul a fost eliberat abia în 5 octombrie din Ordinul nr. 6101 al Judecătoriei Mixte Turda, cu buletin de liberare nr. 4160/1948.. Că totul a fost o înscenare o demonstrează şi faptul că pe actul eliberării lui Camil Mureşanu este trecută data de 14 septembrie 1948, în timp ce actul întocmit pentru arestarea lui Teodor Murăşanu este datat 5 octombrie 1948!
Deşi toată viaţa a fost un om cu o forţă interioară remarcată de mulţi, acel moment a reuşit să îl demoralizeze. Încrederea în destin, care îi era caracteristică, l-a părăsit sub şocul teribilului anunţ.
I se intentează un proces în care prima instanţă l-a achitat. Judecătoria Turda şi-a motivat achitarea arătând că nu există nici o probă despre intenţia lui Teodor Murăşanu de a răspândi publicaţiile tiparite în perioada interbelică şi deţinute în biblioteca sa. Ori, legea pedepsea doar răspândirea lor, nu şi deţinerea. Dar acest lucru a fost ascuns şi Tribunalul a făcut recurs şi a urmat al doilea proces în urma căruia este condamnat la un an de închisoare. Pentru a-l putea încadra în lege, în sentinţă se spune că Teodor Murăşanu „a dat fiului său acele cărţi şi ziare ca să le citească”, ceea ce însemna că ar fi răspândit publicaţii interzise. Motivaţia ridicolă a făcut ca, cursul vieţii profesorului şi poetului Teodor Murăşanu să ia o turnură dramatică. A urmat un an de închisoare corecţională la Penitenciarul Turda, între 13 decembrie 1948 şi 11 februarie 1949 şi la Penitenciarul din Aiud între 15 februarie şi 13 noiembrie 1949.
La 13 decembrie 1948 a fost îndepărtat din învăţământ după 29 de ani de activitate prestigioasă. Avea 57 de ani Este arestat şi are ca şi colegi de cameră un escroc şi un fraudator. Pereţii camerei sunt plini de igrasie. Miercuri, 15 decembrie, este mutat într-o altă cameră, cu 18 deţinuţi, cei mai mulţi plecaţi ziua la muncă. Cere să fie lăsat să cureţe curtea Penitenciarului de zăpadă. Nu are voie să primească de acasă decât 3 kg de alimente lunar. Dar cel mai mult îl chinuie lipsa unei cărţi de citit, regimul şi îndobitocirea totală la care este supus.
Creaţia poetului Teodor Murăşanu avea sa cunoască înălţimi în bezna temniţelor comuniste. Evoluţia poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al unei vieţi inimaginabile.Este eliberat în 11 noiembrie 1949 şi i se stabileşte domiciliul forţat la Turda şi nu poate fi prezent la Timişoara la căsătoria fiului său cu Hilde, o colegă de facultate. În tot acest timp familia sa a rămas fără venituri, soţia sa fiind casnică. Fiul său Camil a reuşit însă să se angajeze abia în anul 1950. Revenit din detenţie, la 6 ianuarie 1950 se angajează pe Şantierul nr. 4 Ciment din Turda, unde a lucrat ca salahor şi ca profesor de şcoală muncitorească, iar în 6 noiembrie devine funcţionar la Serviciul Cărnii de la Abatorul din Turda.
Un nou val de recesiuni sălbatice ale sistemului comunist izbucmeşte în anul 1952 împotriva intelectualităţii. Astfel, în 15 august 1952 este din nou arestat pentru câteva luni, fără nici o explicaţie şi fără judecată, apoi este repus în libertate. Este arestat fără documente oficiale, odată cu alţi intelectuali din zonă: profesorul Mihai Iosivaş şi fiul acestuia de doar 16 ani, Mircea, scriitorul Ion Cârja-Făgădaru (fost elev al lui Teodor Murăşanu), Axente Iepure, generalul Ion Taraş, fostul primar liberal Iuliu Genţiu, revizorul şcolar Alexandru Filimon.
Este ţinut la început în beciurile securităţii din Turda, apoi în Cluj, fără a fi judecat şi condamnat. Este eliberat după luni de zile, fără nici o explicaţie, cu sănătatea şubredă şi teama de a putea fi ridicat oricând din nou, fără motiv. Comuniştii voiau să îl trimită la canal, împreună cu ceilalţi intelectuali turdeni, însă familia crede că starea sănătăţii sale precare i-au făcut pe torţionari să considere că nu va mai fi folositor muncii fizice de acolo. Rămâne cu eticheta de fost deţinut politic pentru toată viaţa şi, la peste 40 de ani de rodnică şi merituoasă activitate în slujba comunităţii, a culturii româneşti şi a formării tinerei generaţii de intelectuali, este izolat de societate, şi timp de mai bine de 10 ani este exclus din mişcarea literară, îi este interzis să mai publice. În 1956 este angajat, cu ajutorul unui prieten, la Liceul „Petru Maior” din Gherla, pentru a-şi putea completa anii de pesionare, întrerupţi de arestarea din 1948.
După pensionare, în 1958, îi este suprimată pensia de către o comisie de triere a judeţului Cluj şi se reangajează ca pedagog la liceul din Turda, fapt ce constituie un şoc pentru toţi elevii liceului care îi cunoşteau potenţialul şi îl respectau. În 1966 se îmbolnăveşte şi este supus unei intervenţii chirurgicale la Clinica Urologică din Cluj. Moare la 2 septembrie, în vârstă de 75 de ani.
Foto: Ana Maria Catalina.
