Primarul municipiului Turda, Tudor Ștefănie, a anunțat în această după-amiază că nu va mai candida la funcția de primar, la alegerile locale din anul 2016. Decizia sa este fermă și definitivă, conform declarațiilor sale.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă a noului PNL.
Primarul turdean a mai precizat că PNL are resurse pentru a găsi un nou candidat, precizând că sunt trei prezumtive nume care s-ar putea regăsi în această postură, fără a preciza nominal despre cine este vorba. Totodată, el a spus că va fi o competiție deschisă în interiorul partidului, la care e bine să participe cât mai mulți, fiecare urmând a se valida în fața electoratului, testul final fiind undeva la începutul anului viitor, când se va face un sondaj de opinie în ceea ce privește desemnarea candidatului.
Pe de altă parte, Tudor Ștefănie, în calitate de co-președinte al PNL Turda, alături de Călin Felezeu, a anunțat că liberalii vor tura motoarele, pentru a-și atinge obiectivele de la alegerile locale din 2016, respectiv câștigarea funcției de primar, de viceprimar și a unui număr de 10 consilieri locali. În acest sens, el a anunțat că PNL Turda va face conferințe de presă de două ori pe lună, pentru a-și transmite mesajul.
Întrebat dacă această retragere înseamnă că vizează un post mai înalt în administrație, Ștefănie s-a rezumat să spună că nu-și dorește o candidatură pentru funcția de președinte de Consiliu Județean și că nu vizează nici o funcție de director la Salină, Compania de Apă sau altă societate de acest gen, precizând că se va pune la dispoziția partidului, în cazul altor posturi desemnate sau alese (deputat/senator).
Cu această ocazie, PNL și-a prezentat și noul Consiliu Local Executiv, format din 23 de persoane (7 – vechiul PNL și 16 – vechiul PDL):
Ștefănie Tudor, Felezeu Călin, Felezeu Cristian, Giurgiu Nicolae, Costea Constantin, Rigman Ciprian, Făgădar Corina, Pintilie Andrei, Cordiș Lucian, Băginean Elena, Iurean Victorița, Bugnar Florin, Florea Daniela, Murea Sebastian, Cucu Sever, Miron Remus, Cățănaș Paul, Bătinaș Ramona, Rus Virginia, Turdean Emil, Bulgaria Bogdan, Florea Sorin și Pop Dănuț.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












