Peste 122.000 de apeluri au fost primite, de la începutul anului, la Telefonul Copilului, numărul celor care au beneficiat de serviciile asociaţiei s-a dublat faţă de 2011, iar cazurile de abuz sexual asupra copilului au fost cu 43 la sută mai multe.
Asociaţia Telefonul Copilului a înregistrat, în perioada ianuarie – octombrie, 122.808 de apeluri, 72,48 la sută fiind din partea copiilor, 15,56 la sută de la părinţi şi 11,96 la sută din partea altor persoane îngrijorate pentru siguranţa unor copii.
„Numărul beneficiarilor tuturor serviciilor oferite de Asociaţia Telefonul Copilului s-a dublat în acest an – 33.252, faţă de 16.612 înregistraţi anul trecut. (…) Numărul cazurilor de abuz sexual asupra copilului sesizate la 116 111 a înregistrat o creştere de 43,62% (respectiv 135 de cazuri) faţă de anul 2011, când s-au înregistrat 94 de astfel de situaţii. Cu sprijinul asistenţilor sociali şi psihologilor organizaţiei au fost adoptate cele mai bune soluţii pentru stoparea abuzului şi înlăturarea efectelor negative produse de situaţia traumatizantă, iar cu sprijinul instituţiilor abilitate agresorii sunt condamnaţi pentru faptele săvârşite”, se arată într-un comunicat de presă transmis luni agenţiei Mediafax.
Asociaţia Telefonul Copilului a înregistrat, în perioada ianuarie-octombrie, 122.808 de apeluri, 72,48% fiind din partea copiilor, 15,56% de la părinţi şi 11,96% din partea altor persoane îngrijorate pentru siguranţa unor copii.
Asociaţia Telefonul Copilului lansează luni campania „Un apel pierdut, o copilărie pierdută”, în cadrul căreia se pot face donaţii de doi euro, până în 31 decembrie, la numărul de SMS 8848.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












