Alin Tișe la județ și Emil Boc la Cluj-Napoca, au început să crească tarifele pentru salubritate și obligă fiecare cetățean și fiecare companie să scoată mai mulți bani din buzunar pentru un serviciu de bază: ridicatul gunoiului.
USR s-a opus atât în Consiliul Județean cât și în Consiliul Local Cluj-Napoca majorării prețului la gunoi pentru că devine o povară financiară în plus pentru familii deja afectate de creșterea prețurilor.
USR a arătat că solicitarea de creștere a prețurilor este nejustificată în condițiile în care operatorul angajat de Tișe și de Boc (Supercom) nu își îndeplinește nici astăzi clauzele contractuale: nu cântărește deșeurile, facturile eliberate nu sunt întocmite conform contractului, iar țintele și angajamentele europene sunt ratate.
„USR a ridicat, împreună cu cetățenii, de-a lungul acestui an, numeroase probleme legate de serviciul de salubrizare. Atât Alin Tișe, cât și Emil Boc au recunoscut că sunt probleme, însă au declinat orice responsabilitate către Adi Eco Metropolitan, din care fac parte atât CJ cât și Primăria, și au invocat că nu au pârghii. Însă acum, când au avut pârghia votului, cei din PNL au votat împotriva interesului clujenilor” a declarat Alexandra Oană, liderul consilierilor locali USR.
La Cluj-Napoca, USR a depus un amendament pentru mandatarea Primarului Emil Boc să voteze împotriva creșterilor de prețuri. A fost respins.
La Consiliul Județean se votează până iese ce trebuie!
La începutul săptămânii, în Consiliul Județean, proiectul lui Alin Tișe, de creștere a tarifelor la gunoi, nu a strâns voturile necesare. Joi a fost convocată o nouă ședință pentru revotarea proiectului, consilierii PSD-PNL-UDMR susținând la unison costuri mai mari pentru clujeni.
„Beneficiarul acestei majorări de prețuri este doar operatorul de salubritate (Supercom), angajat și de Alin Tișe pentru județ și de Emil Boc pentru Cluj-Napoca, care acționează după modelul mafiei gunoiului din București: obține monopolul după care crește prețurile. USR a atras atenția în repetate ŕânduri că se va ajunge în aceeași situație ca în București”, a declarat Dr. Mihai Iepure, liderul consilierilor județeni USR.