nello construct

Tinerii de la The Da Vinci System, premiați la Gala Societății Civile 2023!

Tinerii de la asociația The Da Vinci System au obținut locul III în cadrul Galei Societății Civile, o competiție națională care s-a finalizat aseară, 26 septembrie, în cadrul Festivității de Premiere ce a avut loc la Ateneul Român.

Tinerii turdeni au fost premiați la categoria ”Tineri de bine”, cu proiectul ”Ziua Științei la Sate”.

Proiectul premiat la nivel național s-a desfășurat în 9 localități din Comunitatea Urbană Arieș – Ploscoș, Petreștii de Jos, Tureni, Moldovenești, Tritenii de Jos, Viișoara, Pădureni (comuna Tritenii de Jos).

Proiectul câștigase locul 1 la nivel județean, la Gala Tineretului Cluj, ocazie cu care organizația tinerilor turdeni a câștigat mai multe premii, la diverse categorii, dovedindu-se a fi cea mai activă organizație de tineret la nivel județean.

Citește și: Asociația tinerilor din zona Turzii – AMoS, a câștigat cele mai multe premii la Gala Tineretului Cluj!

”Ziua Științei a abordat trei probleme foarte importante pentru mediul rural din România:

1. Abandonul școlar: Conform unui studiu realizat de Asociația Școala pentru Viață, în România, rata de abandon școlar în mediul rural este de 18%, ceea ce reprezintă de aproape 4 ori mai mult decât în mediul urban (4,8%). Proiectul nostru a contribuit la creșterea motivației de continuare a studiilor, a peste 900 de elevi din 9 unități administrativ teritoriale rurale, din Zona Arieș.

2. Ore școlare prea teoretice și serioase: Orele din mediul rural sunt de multe ori prea teoretice fiindcă de multe ori profesorii au o preferință de a merge în urban, lucru care face ca în rural să existe profesori mai puțin pregătiți din cauza lipsei competitivității pe posturi. Mai mult, deseori sunt puțini elevi în rural în fiecare clasă, lucru care duce la comasări de clase, existând clase de nivele diferite care ajung să învețe împreună. Acest lucru face predarea mult mai complicată pentru profesori și învățarea mai grea pentru elevi. Prin proiectul nostru am reușit să arătăm elevilor că știința nu este pur teoretică ci are în spate fenomene reale și natura care ne înconjoară. Am demonstrat că aceștia pot învăța într-un mod accesibil și practic.

3. Lipsa de resurse: Cumulat cu factorii menționați la punctul 2, există și lipsa de resurse care crează o imposibilitate pentru profesori să fie la fel de interactivi precum ar putea să fie la oraș de exemplu. Majoritatea școlilor din sate nu dispun de recuzita didactică necesară pentru a-i ajuta pe elevi să vizualizeze mai clar ceea ce le este explicat la materii de științe. Prin intermediul Zilei Științei am reuși să arătăm atât profesorilor cât și elevilor că se pot folosi de resurse care nu sunt costisitoare pentru a face orele mai interactive.”, au explicat tinerii care au implementat proiectul.

Proiectul a fost implementat cu suma de 4.940 de lei, prin programul de finanțare Start ONG, organizat de Asociația Act For Tomorrow și finanțat de Kaufland.

”Impactul proiectului pe termen scurt a constat în 906 elevi care s-au bucurat de ore practice de știință cu experimente, 80 de profesori care au beneficiat de formare privind predarea interactivă și 8 voluntari care au învățat să lucreze cu elevi din mediul rural și să le explice concepte de bază de știință. Mai mult, 7 școli din 9 sate diferite au fost impactate pozitiv de Ziua Științei prin efectul asupra elevilor și profesorilor, precum și al expunerii media de care au beneficiat.

Pe termen mediu, impactul creat a fost acela al celor 7 școli care au elevi mai entuziaști și implicați la orele de curs de la școală și al profesorilor care au capacitatea și motivația să predea mai calitativ. Mai mult, avem impactul familiilor care beneficiază de pe urma faptului că elevii continuă să studieze. De asemenea și cel față de voluntari, care iau cu ei mai departe în alte activități profesionale și de voluntariat pe care le desfășoară competențele deprinse de la Ziua Științei. Voluntarii au fost impactat pozitiv și prin o schimbare pozitivă de atitudine față de tinerii din mediul rural, datorită experienței colaborative pe care au avut-o cu elevii în cadrul proiectului.

Pe termen lung, Ziua Științei va fi contribuit la scăderea ratei de abandon școlar în mediul rural prin faptul că a creat atitudini mai pozitive față de mediul școlar pentru 906 elevi și a ajutat 80 de profesori să devină mai competenți în predare. Tot pe termen lung, am contribuit la schimbarea atitudinii tinerilor din urban față de tinerii din mediul rural.”, au concluzionat cei de la asociația The Da Vinci System.

Mai multe detalii despre proiect puteți citi AICI.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 49 de abonați.

salina turda

transilvania impact

ca aries turda

Comentarii recente

Ultimele articole: