Consiliul Local al Municipiului Turda se pregătește să dezbată în următoarea ședință publică un proiect de hotărâre care vizează modificarea radicală a taxelor de participare pentru Târgul de Crăciun 2025. Propunerea, inițiată de primarul Cristian-Octavian Matei, vine ca răspuns la un referat tehnic intern care a concluzionat că tarifele actuale sunt „prohibitive”, „necompetitive” și în contradicție directă cu obiectivele de dezvoltare economică ale municipalității.
Tarife de zeci de mii de lei, o „barieră insurmontabilă”
Târgul de Crăciun este programat să se desfășoare în perioada 1 decembrie 2025 – 1 ianuarie 2026, la Nova PG Arena.
Conform hotărârii adoptate în luna martie a acestui an (HCL 23/2025), comercianții ar fi trebuit să achite tarife calculate pe metru pătrat și pe zi:
- Exterior (sub 15 mp): 120 lei/mp/zi
- Exterior (15-30 mp): 110 lei/mp/zi
- Exterior (peste 30 mp): 100 lei/mp/zi
- Interior: 300 lei/mp/zi
Un referat de specialitate, întocmit de Serviciul Evenimente Culturale și Social-Artistice, a evidențiat impactul real al acestor costuri. Pentru o căsuță standard de 6 mp, un artizan ar fi fost nevoit să plătească 23.040 lei (aproximativ 4.650 Euro) pentru cele 32 de zile de târg la exterior și 57.600 lei (aproximativ 11.600 Euro) la interior.
Documentul numește aceste sume o „barieră de intrare insurmontabilă” pentru segmentul țintă al unui târg autentic: meșteri populari, artizani și producători locali.
Contradicție și tarife de 18 ori mai mari ca în alte orașe
Raportul tehnic subliniază o „contradicție fundamentală”: deși scopul declarat al evenimentelor era „impulsionarea afacerilor locale”, tarifele adoptate aveau ca efect practic „excluderea sistematică a afacerilor locale”.
Mai mult, analiza comparativă arată că tarifele din Turda sunt „complet decuplate de realitatea și bunele practici naționale”. Costul mediu pe zi pentru o căsuță la Turda (720 lei) este de 12 până la 18 ori mai mare decât în orașe cu târguri de succes, precum Alba Iulia (58 lei/zi) sau Timișoara (aprox. 71 lei/zi). Costul total este aproape dublu față de cel din Sibiu (12.000 lei), un eveniment de anvergură internațională, dar cu o durată mai lungă.
Referatul critică tarifele și ca fiind „inoportune” în contextul socio-economic dificil al anului 2025 și o „amenințare la adresa rentabilității” întregului buget de 1.050.000 lei alocat evenimentului, riscând un târg de slabă calitate.
Soluția propusă: Taxe fixe și accesibile
Pentru a corecta situația și a asigura succesul evenimentului, noul proiect de hotărâre propune înlocuirea sistemului per/mp/zi cu taxe fixe pentru întreaga perioadă:
- Tarif 1 (Căsuță): O taxă fixă de 2.500 lei / perioadă pentru meșteri populari, artizani, producători locali și produse nealimentare sau alimentare (non-artizanale). La aceasta se adaugă contravaloarea utilităților.
- Tarif 2 (Food Truck / Gastronomie): Un nou sistem de tarifare pe niveluri, în funcție de suprafață, mult mai redus, care pornește de la 1.625 lei pentru spații de până la 5 mp și crește progresiv.
Inițiatorii susțin că această modificare „nu reprezintă o pierdere de venituri, ci o corecție necesară și oportună a unei politici publice”. Scopul este de a maximiza impactul pozitiv asupra comunității și de a sprijini afacerile locale, asigurând rentabilitatea indirectă a evenimentului (turistică și economică), nu cea directă din chirii.
Proiectul de hotărâre va fi supus dezbaterii și votului în cadrul viitoarei ședințe a Consiliului Local Turda.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












