Străzile Vasile Lucaciu și Mică se apropie de etapa finală a lucrărilor, a anunțat primarul din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, în această după-amiază. Strada Mică nu a fost asfaltată niciodată până acum!
”Infrastructura pe strada Mică (care nu a fost niciodată asfaltată) este finalizată. La fel și trotuarele au fost pavate în întregime. Trotuarele pe strada Vasile Lucaci vor fi finalizate mâine, urmând să începem frezarea străzii. Testele de compactare au relevat calitatea lucrărilor. Deasemenea au fost finalizate și gurile de scurgere pentru apele pluviale.
Ambele străzi vor fi asfaltate cel mai târziu săptămâna viitoare, în funcție de starea vremii.”, a precizat primarul Dorin Lojigan.