Sticla Arieșul Turda s-a impus cu 3-0 (2-0) în meciul de verificare disputat marți după-amiază, împotriva echipei Unirea Dej, care activează în Liga 3 de fotbal. Pentru echipa antrenată de Artur Podar și Dorin Suciu au marcat: Silaghi (3, 27) și Dan Florin (50).
Turdenii au făcut un meci reușit în compania formației dejene, cu o așezare compactă și un trio ofensiv (Chișu – Silaghi – Dan Florin) care adeseori a surprins defensiva oaspeților. De remarcat că, pe lângă cele 3 reușite, gazdele au mai avut cel puțin 3 ocazii clare de a marca, la una din ele mingea lovind transversala, la șutul lui Victor Soporan.
Este al doilea meci câștigat împotriva unei echipe din eșalonul al treilea al fotbalului românesc, după ce în perioada de pregătiri Sticla Arieșul turda a învins-o și pe Sănătatea Cluj, cu 5-3.
Antrenorul Artur Podar a folosit echipa: Ursu – V.Mercean, Cocoară, Soporan, Marcu – Savu, Mărginean – Chișu, Silaghi, Dan Florin – G.Lăkătuș. După pauză au mai intrat: M.Lăkătuș, Mâlnă, R.Tothăzan, A.Tothăzan, Ad.David, Bituleanu, Medrea.
Turdenii vor juca sâmbătă dimineața, de la ora 11.00, pe teren propriu, în turul 2 al Cupei României – faza județeană, cu echipa Viitorul Gârbău.


Exit-poll în Bulgaria: candidata pro-rusă Iliana Iotova conduce în alegerile prezidențiale, cu 57,4% din voturi












