Tânăra interpretă din Câmpia Turzii, Ștefania Petric, s-a calificat în Marea Finală a competiției internaționale „Colors of Voices”, unde va concura cu artiști din țări precum Franța, Germania, Macedonia, Tanzania, Kazakstan etc.
„Doamne, îți Multumesc!💥 Sunt finalista COLORS of Voices, nici acum după ce imi văd numele scris nu imi vine sa cred ♥️♥️♥️ Multumesc Stan Rada 🤗🥰 și Multumesc Școala Gimnazială Internațională Spectrum Cluj 🥰🥰🥰, promit sa reprezint România cu o prestație de care sa fiți mândri.”, scrie tânăra astistă pe rețelele de socializare.
Marea Finală „Colors of Voices” va avea loc pe 2 iunie 2023 în Germania în cadrul Festivalului Internațional de Limbă și Cultură.
Ștefania Petric este o voce bine cunoscută la nivel local. Ea face parte din trupa Popas Band și concertează regulat la diferite evenimente culturale din zona Turzii.