A fost o seară a mobilizării generale și a energiei pozitive, în care compasiunea s-a transformat în fapte concrete. În spatele unui efort uriaș de organizare, 17 voluntari au lucrat timp de trei ore pentru a pregăti 300 de perechi de încălțăminte destinate copiilor din comunități vulnerabile.
Din totalul colectat, nu mai puțin de 200 de perechi au fost oferite de compania Vulp Logistic din Câmpia Turzii, a cărei implicare acoperă integral nevoile unui întreg sat aflat în evidența asistenților sociali.
Campania este inițiată de Asociația „Car De Bine”, condusă de Rocsana Contraș și își propune să aducă un sprijin real copiilor de la țară. Datorită sprijinului venind din partea firmei din Câmpia Turzii, Vulp Logistic, o comunitate întreagă și 200 de copii vor avea încălțăminte adecvată, restul de 100 de perechi fiind asigurate de societatea civilă pentru alte trei comunități.
Muncă invizibilă, logistică riguroasă și respect pentru beneficiari
Din exterior, actul de a dona pare simplu: strângi încălțămintea, o încarci și o duci beneficiarilor. În spatele fiecărei deplasări se ascund însă ore întregi de sortare, verificare și potrivire riguroasă.
Voluntarii au întâmpinat provocări logistice complexe: de la mici neconcordanțe create de dorința donatorilor de a oferi mărimi mai mari – nepotrivite cu listele exacte ale asistenților sociali –, până la lipsa șosetelor din unele pachete. Mai mult, din cauza spațiului limitat din mașini, fiecare cutie de carton este îndepărtată, iar perechile sunt sortate după gen și mărime. Astfel, în teren, echipa știe exact unde se află încălțămintea fiecărui copil.
Găzduirea acestei ample acțiuni de sortare a fost asigurată de Kapamed International, care a pus la dispoziție spațiul necesar pentru ca cei 200 de copii și familiile lor să primească exact ceea ce li se potrivește.
O promisiune respectată: „În spatele fiecărui nume este un copil și o poveste”
Organizatorii subliniază că abordarea lor se bazează pe cunoașterea directă a comunităților. Echipa cunoaște fiecare copil pe nume și povestea fiecărei familii, construind o relație de încredere pe termen lung.
„Să nu uităm că și în cele mai mici și mai vulnerabile comunități oamenii au acces la informație. Văd, aud și știu cine vine în comunitatea lor, cine își respectă promisiunile și cine se întoarce atunci când a spus că o va face. Noi nu lucrăm doar cu liste; în spatele fiecărui nume este un copil, o familie și o istorie”, transmit reprezentanții Asociației „Car De Bine”.
Povestea continuă: Sâmbătă se pleacă în teren
Cele 300 de perechi pregătite reprezintă doar primele două liste dintr-un proiect mult mai amplu. Sâmbătă, o caravană formată din șapte mașini va porni spre teren pentru a aduce căldură și sprijin primilor 200 de copii.
Misiunea nu se oprește însă aici. Pe măsură ce noi donații se află pe drum și alte cereri de sprijin continuă să sosească, echipa de voluntari pregătește deja următoarele întâlniri de organizare, sortare și distribuție.
Mulțumirile organizatorilor se îndreaptă către toți cei implicați – de la partenerii de la Vulp Logistic din Câmpia Turzii, la găzdutori, donatori individuali și voluntari – care dovedesc că, acolo unde există implicare și omenie, lucrurile încep să se schimbe în bine.


Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Guatemala: Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi. Imagini cu impact emoțional











