Toată presa a scris în ultimele zile despre contaminarea cu bacterii periculoase a apei din mare. Unii se gândesc acum dacă e cazul să-și amâne concediul sau chiar să renunțe.
Cu siguranță nu este o reclamă pozitivă, dar e tristul adevăr al lipsei de civilizație de care dăm dovadă. Apa mării este contaminată cu bacterii periculoase pentru că mulți o confundă cu o toaletă publică și nu vorbim aici despre copii care mai au o scuză, ci de adulții care fac cu bună știință asta!
Concentrații mari de Escherichia Coli au fost descoperite în apa mării din stațiunile Eforie Nord și Năvodari. În weekend valorile au depășit 1.300, de unități, în Năvodari.
Cu toate acestea, se pare că, cea mai mare concentrație a acestei bacterii care poate provoca infecții intestinale a fost înregistrată, în această vară, în punctul Eforie NORD II – peste 7.600.
Tudorel Ene, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică din Constanța, a susținut că în ciuda valorilor foarte mari, nu este cazul să fie luate măsuri speciale.
Medicii spun că acest lucru se întâmplă din cauza aglomeraţiei, dar şi a oamenilor care folosesc marea drept toaletă, dar riscul de îmbolnăvire pentru turiști ar fi foarte mic.
Un renumit medic specialist în boli infecțioase spune că „…nu ar trebui să ne punem problema să ne amânăm vacanţele sau să intrăm cumva într-o teamă fără logică!”
„În urmă cu ceva vreme discutam despre riscul de la Marea Neagră, plecând de la Ucraina, vă aduceţi aminte cu vibionul holeric. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Măsurătorile şi monitorizarea calităţii apei înseamnă procese care se fac în mod continuu. E logic să fie. La un moment dat există concentraţii mai mari, însă riscul ca de la o concentraţie mai mare în apa mării, care nu e o apă potabilă, să ajungem la boala activă riscul este extrem de mic.
Practic, e improbabil. Sigur că trebuie să fie o monitorizare şi trebuie să fie un calendar pe care să îl facem şi aici vorbim despre DSP şi despre autorităţi, dar nu are nicio legătură cu riscul de îmbolnăvire, iar faptul că cei mici pot, în mod accidental, să vină în contact cu apa la nivel de gură şi nas e un risc extrem de mic. Nu vor concentra atâtea bacterii astfel încât să aibă forma activă.
Părerea mea e în felul următor: nu ar trebui să ne punem problema să ne amânăm vacanţele sau să intrăm cumva într-o teamă fără logică, însă, pe de altă parte, gândiţi-vă că pe litoral sunt foarte multe toxiinfecţii alimentare, iar acestea au crescut cu 50% doar în ultima lună. Nu au nicio legătură cu Marea Neagră, au legătură cu alimentele, cu regulile de igienă.
Şi mai e un aspect. Sper să nu ajungem în punctul în care orice infecţie digestivă pe care o facem să o punem pe seama faptului că am intrat să facem baie în mare pentru că ar fi o mare greşeală. Sigur că vor fi toxiinfecţii alimentare, dar nu de acolo vor pleca. Trebuie să fim prudenţi şi să ne facem vacanţa în mod normal, aşa cum era programat”, a declarat dr. Adrian Marinescu, medic specialist în boli infecţioase, în direct la Antena 3 CNN.
Daciana DERDA – jurnalist TurdaNews
TurdaNews este un portal informativ deschis oricărei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice etc. Ne puteţi transmite opinia dvs, pe diverse teme de interes, la adresa redactia@turdanews.net.