Ediţia cu numărul X a Serbărilor Zăpezii se va desfăşura la Băişoara în intervalul 17-20 februarie. Ziua dedicată publicului, este cea de sămbătă 19 februarie. Organizatoriii, Palatul Copiilor Cluj-Napoca, estimează un buget de aproximativ 70.000 lei, majoritatea banilor provin de la Ministerul Educaţiei Cercetării şi Inovaţiei (MECI), Consiliul Local Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Cluj, fonduri proprii, sponsorizări.
Directorul adjunct al Palatului Copiilor din Cluj, Monica Horonica a declarat pentru Radio Transilvania că ediţia din acest an aduce noutăţi la capitolul concursuri şi program artistic. Practic, pe parcursul a patru zile staţiunea clujeană va găzdui diverse demonstraţii sportive, spectacole prezentate de formaţii artistice ale Palatului Copiilor, un nelipsit foc de tabără, precum şi un foc de artificii.
Sunt aşteptaţi participanţi din 26 de judeţe din întreaga ţară…..”până acum au confirmat doar reprezentanţi din 20 de judeţe. De la Cluj vor participa două echipaje, dar împreună cu sprijinul Consiliului judeţean şi cel al Consiliului Local vrem să aducem copiii din întreg judeţul pentru a participa la manifestările devenite deja tradiţionale, atât în calitate de spectatori cât şi ca participanţi la concursurile pentru public” explică Monica Horonica.
În cadrul programului artistic, Marius Merca şi DJ SKY sunt cei care vor întreţine atmosfera, dar sunt aşteptate şi alte nume de referinţă ale muzicii româneşti.


Accident aviatic în Florida: un avion privat cu 9 persoane la bord s-a prăbușit într-un cartier rezidențial












